Ce rost are viaţa mea?

0
268

Nu mă întreba de ce îmi trec astfel de gânduri în minte şi în inimă, într-o lume în care toţi fugim haotic după material, după bani şi putere.

Este trecut de miezul nopţii şi am sentimentul că suntem atât de trişti, atât de goi, atât de morţi cu sufletul şi, totuşi, vii, murind clipă de clipă. Sigur, rostul vieţii este în fiecare: şi în mine care nu dorm la ora asta, şi în tine care te odihneşti la acest ceas de taină al nopţii, şi în cei ce trec zilnic pe lângă noi, fără să ne dăm seama cât de minunaţi sunt, în ciuda anonimatului din ei. Dumnezeu este cel ce dă rost vieţii, El este şi cauza şi finalitatea, însă de prea puţine ori mai avem timp să ne întrebăm ce rost are viaţa mea?

Alaltăieri am făcut puţină ordine în bibliotecă, aranjasem nişte cărţi, iar tot răsfoindu-le, pusesem mâna şi pe una a lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni. Deschizându-o, cade o hârtie pe care însemnasem cu ceva vreme în urmă o expresie providenţială, şi anume: „rostul vieţii este să te bucuri că trăieşti”. Nu mi se pare deloc întâmplător faptul că în acea zi trebuia să ajung la Marin Preda, de fapt la volumul lui, ca să mă întreb din nou ce rost are viaţa mea?, viaţă care zic unii că o pierd căutând fericirea, alţii căutând iubirea, alţii nici ei nu mai ştiu dacă mai are rost să trăieşti sau nu. Indiferent cum este viaţa, ea îşi are rostul ei, pentru că nu este altceva decât cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi, iar noi avem datoria să o trăim gândindu-ne că poate mâine ar fi ultima zi. Făcând un test de memorie, îmi amintesc de cuvintele lui Dostoievski, din romanul Crimă şi pedeapsă, care spunea că „nu contează unde te afli, numai să trăieşti, să trăieşti, să trăieşti! Oricum ar fi viaţa – dar să o trăieşti.

Uneori îţi pare de-a dreptul insuportabilă, atât de grea, încât fiecare clipă scursă te sufocă, te istoveşte, te dezumanizează, fie că vorbim de suflet, fie că vorbim de trup, simţi cum încet, încet se scurge viul din tine, cum se pierde orice rost al vieţii tale, cum singurătatea, în ciuda faptului că eşti înconjurat de oameni, totuşi, singurătatea te năuceşte, te descompune şi te pierzi în toate, fără a găsi măcar un răspuns la veşnica întrebare ce este viaţa mea? sau ce rost are ea?, atâta vreme cât ura şi răutatea aceasta din lume nu o vei putea înţelege niciodată. Atunci începi să cauţi, cauţi în oameni, în cărţi, în doctrine sociale, în filosofii, crezând că o să-ţi redescoperi rostul vieţii tale, dar în zadar. Şi iar cauţi, cauţi în prieteni, în flori, în cântare şi prea puţin găseşti ceva, iar într-un trist şi departe timp vezi că suferinţa căutării tale te îndreaptă spre un dialog tainic ce se petrece în sufletul tău cu Dumnezeu.

Alteori am senzaţia că pământul este atât de josnic în comparaţie cu frumuseţea cerului! Poate este doar o iluzie sau o realitate confirmată, adesea, de ceea ce văd prin activităţile unora dintre noi, şi atunci cum să nu te întrebi ce rost are viaţa mea? Te uiţi neputincios cum sistemele calcă în picioare suflete nevinovate care n-au nici măcar dreptul de a se apăra, de a se autoconserva, de a nu accepta programul demonic şi urâciunea acestor vremuri.

Te dezgustă de-a dreptul această împătimire faţă de consumismul haotic; te scârbeşte luxul ce tinde spre kitsch decât spre frumuseţe; te deranjează, constatând ca şi Ludwin Feuerboch, filosof german din secolul al XIX-lea, care afirma că omul este ceea ce mănâncă. Partea dureroasă nu este acea hrană necesară corpului uman, ci faptul că, datorită răutăţii, omul este în stare să mănânce, la figurat vorbind, tot şi pe toţi, doar pentru a-şi atinge scopul personal, pierzându-se în această luptă ce se va sfârşi odată cu el, cu omul material.

Te uiţi în jur şi nu mai vezi pe nimeni care să schiţeze un zâmbet sau care să mai spună o vorbă bună, ci, dimpotrivă, te vor judeca în ciuda creştinismului din ei. Te vor omorî cu pietre şi te vor arde pe rug pentru a te purifica de pata ce au văzut-o pe cămaşa ta, fără să se uite cât este de murdară haina lor.

Unii vor încerca să îţi facă viaţa un iad, să te mortifice cu fiecare secundă trecută, să te ducă în pragul disperării, doar pentru că nu eşti ca ei, care au luat chiar chipul lui Iuda, vânzând tot ceea ce odinioară ţinea pământul, adică dragostea, o cer ca să o calce în picioare, îl vor pe Dumnezeu doar ca să îşi găsească o soluţie temporară, dar inima … inima lor este luată de demon.

Te vor face să crezi că rostul tău pe acest pământ nu există, că eşti o cifră între alte milioane de numere, că eşti o piesă de care se pot debarasa în orice moment, că eşti doar materie, că ai evoluat din animal şi că raţiunea ta nu este mai importantă decât a unui câine maidanez. Te vor da pe un pai de ţigară, dacă nu vei deveni asemenea lor, fără inimă, rece şi indiferent, cu faţa mohorâtă şi fruntea încruntată.

Dar nu, nu te teme, tu nu eşti din lumea aceasta, cum zice Hristos, dacă ai fi din ea lumea nu te-ar urî. Vor încerca să te scoată din tot ce este sacru şi sfânt, dorind ca şi ultima picătură de nădejde din tine să dispară în efemerul acestei vieţi. Tu, însă, nu te teme, nu te întoarce din calea ta pentru că rostul tău ţi-l faci singur pe acest drum al vieţii tale ce te duce la Hristos.

Când îţi vor lua totul, atunci abia apare răspunsul la întrebarea ce rost mai are viaţa mea? şi cred că din acel moment începe rostul ei; să ştii că n-ai nimic, dar să fii cel mai bogat în inimă, pentru că Dumnezeu ţi-a umplut sufletul cu harul Său. Eşti sărac şi, totuşi, ai comoara ce nu va putrezi, iar rugina n-o va atinge, pentru că acolo unde este inima ta, este şi comoara ta. Iar comoara ta este dragostea şi prin ea îţi descoperi adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu.

Ce rost are viaţa mea fără Tine, Doamne? este asemenea peştilor fără apă, florilor fără soare, stelelor fără lună, pământul fără oameni şi dragostea fără mine.

„Amando, a che son natto”

(Iubesc pentru ce m-am născut)

(Michelangelo)

 

Paul Krizner

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.