La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) din Gyula a avut loc în perioada 21-22 noiembrie 2015, cea de-a XXV-a ediție a Simpozionului Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Aceasta a fost cea mai importantă manifestare anuală a institutului aflat sub conducerea directorului Maria Berényi,  care a reunite cercetători, intelectuali și conducători ai unor instituții ale românilor din Ungaria, dar și profesori, cercetători, etnologi și alți oameni de cultură, veniți din diferite centre universitare din România.

La lucrările simpozionului au au luat parte printre alţii PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, reprezentanții corpului diplomatic român acreditat în Ungaria: Alexandru Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta și Monica Radu, secretar II, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula și Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Szeged.

După două decenii și jumătate, simpozionul și-a realizat o biografie, a sporit mereu în calitate, a beneficiat de sprijinul unor colegi și prieteni ai Institutului din România, dar și de sprijinul financiar necesar, care a făcut posibilă continuarea lui și îmbogățirea cu o adevărată bibliotecă, ce însumează 91 de volume, editate în cea mai mare parte în limba română. Publicațiile principale anuale ale Institutului sunt „Simpozion”, „Izvorul” și ”Lumina”, dar pe lângă acestea au mai văzut lumina tiparului și alte lucrări de referință despre istoria, personalitățile, tradițiile și obiceiurile românilor din Ungaria.

În cadrul simpozionului au fost prezentate referate din partea unor cercetători din Ungaria precum Maria Berényi „Activitatea filantropică a familiilor macedo-române Sina și Dumba”, Maria Gurzău Czeglédi „Continuitate și înnoire. Manuale noi (tradiționale și digitale) în învățământul românesc din Ungaria”, Ana Borbély „Mozaic românesc lingvistic din Ungaria (1991-2015)”, Gabriela Elekes „Aspecte ale receptării operei eminesciene în limba maghiară. Traduceri, traducători și ediții ale operei eminesciene în limba maghiară”, Stella Nikula „Credințe și superstiții – Fața, o enciclopedie a caracterului uman”, Emilia Martin „Tradiții în transformare”, Elena Csobai „Comunitatea românească din Săcal” și Grigore Poiendan „Viața lui Rafila Gurzău și Petru Santău”.

Tiberiu Bordaș, specialist în informatică, împreună cu Maria Berény au prezentat pagina web (www.romanintezet.hu) întregită și înnoită a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, care a fost actualizată și s-a îmbogățit cu zeci de volume și mii de pagini virtuale, care sunt accesibile acum tuturor doritorilor. Au fost prezentate, de asemenea, publicațiile Institutului apărute în 2015 („Simpozion – Comunicările celui de-al XXIV-lea Simpozion al cercetătorilor români din Ungaria”, „Lumina 2015” și „Izvorul. Revistă de etnografie și folclor. Nr. 36”) și a fost vernisată o expoziție fotografică retrospectivă a tuturor Simpozioanelor, din 1991-2015.

Recomandările redacției