eneamaPână la urmă, numărul fotbaliștilor din lotul ce a terminat sezonul 2012-2013 în Calea Aurel Vlaicu doriți și din toamnă la UTA ar putea fi ceva mai mare. De acum e sigur că Nenad Kovacevic nu va mai reveni la Arad, dar, teoretic, Laso, Feussi, Gligor, Siminic, Mărginean, plus Monac, Neagu și Bîrză (jucători care mai au contract cu „Bătrâna Doamnă” până în vara anului următor) au șanse să evolueze tot în „alb-roșu”.
Însă, mai există doi fotbaliști de care cel puțin Adrian Falub nu ar dori să se despartă. „Am avut ceva discuții cu cei de la CFR Cluj, pentru a ni-i da și pe mai departe pe Amadio și Ene, dar nu știu dacă acest lucru este posibil. De fapt, Remo (n.a.Amadio) are ceva șanse să revină la noi, dar Ene nu prea cred. Din câte am înțeles, el intră în vederile lui Mircea Rednic, sau cel puțin conducerea CFR-ului are alte planuri cu el”, a precizat antrenorul arădenilor.
Amadio a fost portarul titular al „Bătrânei Doamne” în returul sezonului, iar Ene, la 19 ani, a evoluat în 70% dintre partidele oficiale ale teamului „textilist” în campionatul recent încheiat. Ambii mai sunt fotbaliștii celor de la CFR Cluj până în vara anului următor.

Recomandările redacției