Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, una dintre cele mai celebre partituri pianistice ale secolului XX, lansată pe continentul american de orchestra din Philadelphia sub bagheta lui Leopold Stokowsky, revine în programul Filarmonicii în primul concert simfonic al lunii mai. Programată în debutul serii de 9 mai, de la ora 19.00, în interpretarea pianistului Luca Toncian, rapsodia poartă marca ultimului dintre cele 24 de capricii pentru vioară de Niccolo Paganini, partitura care a generat mai multe cicluri de variaţiuni decât oricare altă creație muzicală scrisă vreodată.

În programul simfonic al aceleiași seri, este reluată sub direcția lui Cristian Neagu, Marea simfonie în do major de Franz Schubert, a cărei supranume i se datorează dimensiunilor sale extraordinare, dar și scalei emoționale extrem de extinse, care îi permit accesul în categoria marilor cicluri simfonice ale secolului al XIX-lea. Ultima dintre cele nouă simfonii ale compozitorului, cea care prefigurează producția simfonică a lui Anton Bruckner, revine pe pupitrele ansamblului orchestral după o absență de aproape două decenii, ne-a declarat Doru Orban, managerul Filarmonicii de Stat.

Pianistul Luca Toncian s-a născut în 1989 în Cluj-Napoca. De la 16 ani a studiat în Austria la Salzburg, la renumita Universitate de Muzică „Mozarteum“, pe care a absolvit-o cu diplomă de excelenţă în 2014.

În studenţie a beneficiat timp de un an de o bursă Erasmus în Germania, la Universitatea de Muzică şi Teatru din München.

În prezent este asistent universitar doctor în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Experienţa concertistică l-a purtat pe scene naționale si internaționale. Pe lângă recitaluri solistice şi de muzică de cameră susţinute în Austria, Germania, Elveţia, Spania, Italia şi România, a cântat ca solist cu orchestre simfonice: Sinfonie Orchester Berlin, Orchestra Filarmonică a Thailandei (Bangkok), Orchestra Elveţiei de Est, Orchestra Filarmonică din Bad Reichenhall (Germania), Filarmonica Moldova (Iaşi), Filarmonica Transilvania (Cluj Napoca), Filarmonica de Stat Arad, Noua Orchestră Transilvană (Bistriţa), colaborând cu dirijori renumiţi: Stanley Dodds, Andreas Wittmann, Renchang Fu, Rainer Koch, Albert Seidl, Terje Mikkelsen, René Häfelfinger, Alexandru Lăscae, Theo Wolters, Dorin Frandeş, Petronius Negrescu.

Recomandările redacției