Cel mai mare centru de distribuție carburanţi din vestul României, inaugurat la Arad

0
277

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat marţi, 21 mai 2019, la inaugurarea celui mai mare depozit de carburanţi din vestul ţării.

Vorbim despre unul dintre cele mai moderne și sigure terminale pentru produse petroliere din Europa, care dispune de cele mai bune tehnologii în domeniu la nivel internațional. Depozitul din cartierul Grădişte se întinde pe o suprafață de peste 50.000 de metri pătrați, include 5 rezervoare de carburanți modernizate.

Investiţia OMV Petrom în valoare de aproximativ 19 milioane de euro a început în luna Ianuarie 2018. Lucrările de construcţii, care au durat 10 luni de zile, au inclus modernizarea a 5 rezervoare de depozitare carburanţi, instalarea a aproape 12 kilometri de conducte noi, turnarea a aproximativ 6.500 de metri cubi de beton şi lucrări de modernizare pentru 2 kilometri de cale ferată care deservesc depozitul.

În paralel, administrația locală construieşte o legătură rutieră între strada Cometei și Centura de Nord a municipiului, pentru a dezvolta o nouă zonă industrială în vecinătatea investiției OMV Petrom.

Până acum Aradul a fost <<hub>> pe cale ferată, <<hub>> rutier, iar de azi prin realizarea investiţiei OMV Petrom de aproximativ 19 milioane de euro, devine<<hub>> pe distribuţie combustibil. Se poate constata că odată cu modernizarea străzii Cometei (a zecea ieşire pe centura oraşului), se va realiza o viitoare zonă industrială comercial-servicii“, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Terminalul de la Arad are o capacitate de depozitare de peste 32.000 metri cubi, echivalent cu peste 550.000 de plinuri auto şi răspunde nevoii de carburanți din județele Arad, Bihor, Timiș, Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.