Asociația Județeană de Fotbal Arad a făcut împerecherile pentru turul trei al Cupei României, faza pe județ. Absolut toate cele 11 formații de Liga a IV-a (cea de-a 12-a, UTA, nu are drept de participare din postura de „satelit”) obținuseră calificarea în faza precedentă, astfel că, astăzi, șase dintre ele știau că vor juca între ele și, deci, pierzătoarele vor spune pas competiției KO.
Iată și programul partidelor de miercuri, 18 septembrie:
Academia Brosovszky – Frontiera Curtici
Avântul Târnova – Păulișana Păuliș
Victoria Felnac – CS Ineu
Podgoria Ghioroc – Șoimii Șimand
CS Beliu – Victoria Zăbrani
Podgoria Pâncota – CS Glogovăț
Olimpia Bocsig – Unirea Sântana
Viitorul Pereg – ACS Socodor
Confruntările încep la ora 16,30, în caz de egalitate urmând să se dispute prelungiri și, eventual, penalty-uri. De menționat ar mai fi că Beliu și Zăbrani s-au duelat deja în meci oficial pe terenul „Daciei”, acolo unde trupa lui Mutică s-a impus cu 2-1.

Recomandările redacției