După eliminarea din Champions League a lui CFR Cluj în disputa cu suedezii de la Malmo, România a rămas reprezentată doar în a doua competiție continentală, Europa League, care își va disputa al treilea tur preliminar în următoarele două săptămâni. Astăzi, cele trei reprezentante ale României, și anume CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, au aflat adversarii care îi așteaptă în eventualitatea calificării în play-off.

În caz că va trece de Hajduk Split, FCSB-ul lui Dennis Man va da peste câștigătoarea confruntării Slovan Bratislava – Rapid Viena, la echipa austriacă evoluând și internaționalul român Andrei Ivan.

CFR Cluj are în turul trei un duel aparent facil cu armenii de la Alashkert, iar dacă se califică, echipa lui George Țucudean va înfrunta învingătoarea meciului Legia Varșovia – F91 Dudelange.

De departe cel mai greu drum îl are câștigătoarea Cupei României, CSU Craiova. Oltenii joacă în turul trei cu nemții de la RB Leipzig, pentru ca în cazul unei victorii să se confrunte cu echipa ce se impune în dubla dintre Zorya Luhansk și Sporting Braga.

Turul trei al Europa League se dispută pe 9 și 16 august, în timp ce play-off-ul va avea loc pe 23 și 30 august.

 

 

Recomandările redacției