Comuna Craiva, una dintre cele mai bine administrate comune din județ, întâmpină Centenarul într-un an plin de realizări.
Cu prilejul unei vizite pe care am făcut-o în zonă, ne-am oprit la Primărie, pentru a sta de vorbă cu primarul Ioan Bercea. Acesta tocmai se pregătea să participe la un program cultural susținut de elevii școlii din co­- mună, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, când participan­ții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia au decis unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. Nu a ezitat însă să răspundă întrebărilor noastre. După cum era și normal, prima întrebare a vizat activitatea administrației locale. „Mai sunt puține zile până la finalul anului, astfel încât este un moment cum nu se poate mai potrivit să facem un bilanț. În primul rând trebuie să știți că nici în 2018 nu am stat pasivi. Dimpotrivă. Ne-am zbătut din răsputeri. În primul rând aș vrea să vorbesc despre asfaltări, că cetățeanul are nevoie, în primul rând, de drum, apă și canalizare”, susține primarul. Ioan Bercea povestește că a fost pregătit terenul pentru o parte din drumul care urmează să fie asfaltat. „Din păcate însă sunt șanse mici ca lucrările să mai înceapă anul acesta, având în vedere că firma de construcții care a câștigat licitația întârzie să facă ceea ce avea de făcut, iar noi nu putem să acceptăm lucru făcut de mântuială”, a continuat primarul. În ceea ce ne privește, nu putem să nu-i dăm dreptate, având în vedere că am putut observa că suprafața pe care trebuia să se facă inițial pregătirile în vederea asfaltării a fost redusă la jumătate. Mai mult, am fost opriți de câțiva săteni din Chișlaca, pentru a fi întrebați dacă am văzut ce a făcut firma cu pricina… „Da, este mare păcat, avem bani, dar nu putem termina lucrarea. De asemenea, am primit finanțare pentru canalizare în cele trei sate, Chișlaca, Craiva și Coroi, și bineînțeles, pentru stația de epurare. Este vorba despre o investiție în valoare de două milioane de euro”, a ținut să precizeze Bercea.
Cu privire la încasările de la agen­ții economici, primarul spune că unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce stă destul de bine. „Trebuie să știți că nu există pădure fără uscături. Toată lumea trebuie să fie conștientă că și ei trebuie să-și facă datoria față de Primărie, după cum și Primăria își face datoria față de ei”, a încheiat primarul.
„Mândru că sunt român”
Programul cultural dedicat zilei de 1 Decembrie de elevii de la Craiva s-a desfăşurat sub genericul „Mândru că sunt român”. Micii patrioţi din comună au prezentat cântece dedicate Marii Uniri. Copiii au fost însoţiţi de cadre didactice până în faţa Primăriei, unde au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, în prezenţa primarului Ioan Bercea şi a prof. Mihaela Trînc, directoarea şcolii, care a prezentat un scurt istoric, atât în faţa Primăriei, cât şi în sala Căminului Cultural din Craiva. De altfel, atât spectatorii prezenţi în număr mare, cât şi primarul Ioan Bercea au avut numai cuvinte de laudă la adresa modului în care a fost organizat spectacolul.

Vocea satului
Cu prilejul vizitei de documentare pe care am făcut-o în comuna Craiva, ne-am oprit puțin în satul Chișlaca. Oamenii de aici au o părere bună despre administrația locală și despre primar, având în vedere că proiectele încheiate sau cele aflate în desfășurare sunt menite să le facă viața mai ușoară. „Nu poți să vorbești rău de cineva, dacă acel om face lucruri bune. Așa este și cu primarul nostru. Acum am înțeles că se ocupă de canalizare. De asemenea, se fac și asfaltări, dar există și alte proiecte. În ceea ce privește modul în care suntem tratați la Primărie, trebuie să știți că suntem serviți prompt ori de câte ori avem nevoie de ceva. Că nu putem fi serviți toți în același timp, asta e altă poveste”, susține un sătean.

Voicu Sida

Recomandările redacției