În ultimii ani, în județul Arad multe comune au reușit să acceseze fonduri europene pentru înființarea, respectiv construirea unor Centre de Informare și Promovare Turistică. Acestea au fost realizate în ideea promovării obiectivelor de orice fel – ori chiar numai pentru vizitarea frumuseților naturale din aceste locații – care ar putea atrage turiști și implicit ar putea stimula  creșterea economică în respectivele zone.
Statistica realizată la nivel de Consiliu Județean evidențiază aspectul că în județul Arad există un număr mare de astfel de centre, fiecare având anumite stadii de funcționare. Acestea sunt în următoarele localități: Bârzava (comuna Bârzava), Bata (comuna Bata), Barațca (comuna Păuliș), Brazii (comuna Brazii), Buteni (comuna Buteni), Cermei (comuna Cermei), Dezna (comuna Dezna), Doro­banți (comuna Dorobanți), Felnac (comuna Felnac), Hășmaș (comuna Hășmaș), Macea (comuna Macea), Săvârșin (comuna Săvârșin), Socodor (comuna Socodor), Șiria (comuna Șiria), Tauț (comunaTauț), Vladimirescu (comuna Vladimirescu), Zăbrani (comuna Zăbrani).
Deși unele sunt de mult finalizate – și foarte puține mai sunt în curs de finalizare – nu s-au prea văzut rezultate notabile în activitatea lor deși sunt bine dotate și mare parte din ele au și personalul necesar, conform normelor.
După cum preciza vicepreședinta Consiliului Județean, Claudia Boghicevici, această situație este pe cale să se schim­be: „Noi am actualizat în primul rând o evidență a centrelor – împreună cu personalul ce activează aici și vrem să vedem și care este situația proiectele de viitor și implicarea lor în promovarea valorilor din comunitățile în mijlocul cărora se află“.
(F.B.)

Recomandările redacției