Timp de patru zile, tulburarea de spectru autist va fi în atenţie, în cadrul unui eveniment social important. Centrul de Consiliere și Asistență pentru Persoane cu Autism se va deschide arădenilor.
În perioada 8 – 12 iulie, la Centrul de Consiliere și Asistență pentru Persoane cu Autism se desfăşoară „Săptămâna porților deschise“. În cadrul centrului va fi asigurată gratuit evaluare psihologică pentru diagnosticare.
Evaluarea se realizează cu ajutorul testelor psihologice Denver II, Basc II și Abas II, de către personal de specialitate din centru, instruit în aplicarea acestora. La eveniment sunt aşteptate atât familiile care colaborează deja cu centrul, cât şi cei care până acum nu au mai fost în acest centru. „Evaluarea psihologică inițială a persoanei diagnosticate cu autism reprezintă primul pas în stabilirea unui program de intervenție individualizat, în scopul dobândirii de abilități de comunicare, relațio­nare, socializare, de către persoana cu autism. În perioada 8 – 12 iulie, în cadrul «Săptămânii porților des­chise», așteptăm, așadar, persoane și familii ale persoanelor cu autism din toate localitățile județului Arad, la Centrul pentru consiliere și asistență a persoanelor cu autism Arad, pentru evaluare psihologică gratuită“, a susţinut Costinela Caraene, coordonator PR în cadrul centrului.
Centrul de consiliere și asistență pentru persoane cu autism din Arad a fost înființat de Fundația Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direc­- ția Protecția Copilului și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, prin proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă! – program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”, și face parte dintr-o rețea națională de 40 de centre ce oferă servicii gratuite.

Recomandările redacției