cultura

„Academia itinerantă Andrei Șerban”, „Festivalul de ştiinţe umaniste”, „Festivalul de teatru circ” sunt doar câteva dintre evenimentele noi care vor fi organizate, în acest an, în Arad, de Centrul Municipal de Cultură Arad şi Primăria Arad.

Cu un buget de 6,5 milioane de lei, oferta evenimentelor culturale şi sportive include peste 85 de evenimente care vor avea loc în municipiu, unele deja tradiţionale, altele noi.

Conform conducerii Centrului Municipal de Cultură Arad, majoritatea evenimentelor vor fi dedicate candidaturii Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

“În acest an se va finalize dosarul de candidatură pentru competiţia pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii în anul 2021, de aceea calendarul acţiunilor este mult mai bogat faţă de alţi ani”, a spus Daniela Pădurean Andreica, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad.

Prin acţiunile introduse pentru prima dată în acest an în calendarul cultural organizatorii îşi propun să atragă turişti atât din ţară cât şi din străinătate, în municipiu.

Printre acestea se numără, Festivalul de ştiinţe umaniste, care va avea loc în perioada 24-26 aprilie, Festivalul de teatru-circ care va avea loc în intervalul 19-24 iunie şi Academia itinerantă “Andrei Şerban”, care îl va aduce la Arad pe Andrei Şerban, la o dată care va fi stabilită ulterior.

Totodată, Olimpiada Naţională de Arte Plastice (5-9 aprilie), şi o serie de activităţi ştiinţifice care vor fi organizate la Muzeul Preparandiei, dar şi sesiuni de audieri publice pe teme de interes intitulate „Voci în cetate” au fost incluse printre evenimentele culturale din acest an.

Evenimentele culturale tradiţionale ale Aradului, cum ar fi Zilele Aradului (15-23 august), Sărbătoarea vecinilor (22 mai), Zilele administraţiei locale (14-16 mai), Zilele cartierelor Aradului, Oktoberbier sau Festivalul Vinului, Ziua Familiei (15 mai), Farmecul Copilăriei –arădenii retrăiesc amintiri duminica se regăsesc şi în acest an în calendarul activităţilor cultural care vor fi organizate în oraş.

Pe lista evenimentelor cultural-artistice au fost incluse acțiuni cu tradiție în municipiul nostru „Weekend-ul creatorilor independenţi”, Festivalul internaţional de literatură „Discuţia Secretă” (4-7 iunie), Simpozion internaţional de sculptură ediţia a III-a (1-31 august), Festivalul internațional de artă contemporană RAM/REMX II, Festivalul de film documentar fARAD, Festivalul internaţional de teatru tânăr francofon „Amifran” (24-29 octombrie).

Acţiunile sportive  dedicate publicului larg, cum ar fi Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului (6 iunie), Triatlonul Aradului, Duatlonul verde, Super-maratonul Arad-Bekescsaba-Arad (16-17 mai), Arad Elite Cup –  turneu de fotbal juvenil sau cele pentru profesionişti, cum ar fi Turneul de tenis de câmp ATP, Cupa Aradului la Ciclism, Cupa Aradului la înot se află, de asemenea, pe lista acţiunilor sportive organizate de Centrul Municipal de Cultură şi Primăria municipiului Arad.

Recomandările redacției