Cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și braconaj

0
376

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează doi bărbați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic. Marți, 8 ianuarie a.c., polițiștii S.A.E.S.P. împreună cu cei ai Secției nr.6 rurale Beliu au depistat pe un fond de vânătoare din Archiș, doi bărbați de 40 și 43 de ani, ambii din județul Arad. Asupra acestora a fost găsită o armă de vânătoare calibrul 30.06, prevăzută cu un dispozitiv de ochire cu amplificator electronic și având un cartuș introdus pe țeavă și unul în magazie.  În urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat lipsa autorizației de transport și a celei de vânătoare. Totodată, s-a stabilit că arma în cauză ar fi fost deținută legal de bărbatul de 40 de ani. Bărbații sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.