Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV) colaborează cu mai multe universităţi de prestigiu din Europa şi America de Nord, în cadrul  proiectului Marie Curie, care face parte din programul Uniunii Europene FP7 „Integrarea metodelor de spectrometrie de masă pentru aplicaţii în ştiinţele vieţii” (Integrating high performance mass spectrometry tools for applications în life science), acronim MS-Life. Conform reprezentanţilor UAV, proiectul este condus de Universitatea din Konstanz, Germania, consorţiul fiind format din cinci laboratoare europene de la Universitatea din Konstanz, Universitatea din Rostock, (Germania), Universitatea din Odense (Danemarca), Universitatea Aurel Vlaicu din Arad şi Universitatea din Utrecht (Olanda); patru laboratoare de la universităţile din SUA, Rockefeller University din New York, Oregon University (Corvalis, Oregon) Washington University  (St. Louis), Indiana University (Bloomington, Indiana) şi o universitate canadiană, Victoria University.

uav

De menţionat că UAV participă la proiect prin intermediul  compartimentului de spectrometrie de masă biologică al Laboratorului de Modelarea şi Analiza Sistemelor Biologice, echipa UAV fiind condusă de prof. dr. Alina-Diana Zamfir, prorectorul pentru relaţii internaţionale al universităţii de stat arădene. „Echipa UAV a realizat în colaborare cu partenerii europeni şi americani schimburi academice şi stagii de cercetare la vârf care s-au concretizat în nu mai puţin de zece articole în reviste cu factor de impact între doi şi cinci, patru capitole de cărţi la edituri precum Springer Verlag (Germania), Elsevier (Olanda), Royal Society of Chemistry (UK), American Chemical Society and Humana Press (SUA) şi peste 20 de prezentări la manifestări ştiinţifice de prestigiu din Kyoto (Japonia), Berlin (Germania), Viena (Austria), Poznan (Polonia), Istanbul (Turcia), Konstanz (Germania), Dubai (Emiratele Arabe, 2014). De menţionat că în România nu există revistă cu factor de impact mai mare de unu”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV.

Mai trebuie spus că în cadrul acestui proiect, doctoranda Mirela Găluşcă-Sârbu, membru în echipa de cercetare condusă de prof. dr. Alina-Diana Zamfir are posibilitatea să efectueze un stagiu de cercetare de patru luni la Laboratorul de Spectrometrie de Masă şi Proteomică al Oregon University, condus de prof. dr. Claudia Maier. De asemenea, alături de Mirela Sârbu a mai fost acceptată să facă un stagiu de pregătire în SUA şi drd. Roxana Ghiulai şi doi studenţi din ultimul an. Ei vor efectua stagii de două-patru luni la Rockefeller University şi Indiana University at Bloomington. „Universitatea noastră a investit mult şi a sprijinit programele de cercetare, iar doamna prorector Alina Zamfir a muncit enorm alături de colegii din echipă, pentru a obţine aceste rezultate”, susţine prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

(L.Ş.)

Recomandările redacției