Aradul a dat peste cap orice calcule în seria a IV-a a Ligii a III-a. Un campionat ce ar fi trebuit dominat de Metalurgistul Cugir, Unirea Alba Iulia sau CSM Reșița, a devenit o „afacere” a județului nostru. Lipova e campioană de toamnă, Crișul are bronzul, iar Lunca Teuz Cermei e cu adevărat surpriza pe cât de neașteptată, pe atât de plăcută a turului de campionat. Și mai e ceva, în cele 16 dueluri Arad – Alba din prima parte a campionatului, reprezentantele județului nostru sunt neînvinse. Ba, mai mult, statistica e dezarmantă: 13 victorii și doar trei remize.
Remiza din runda trecută, cu Unirea Alba Iulia, a întrerupt o serie de șase succese consecutive la rând pentru cermeiani, iar deplasarea de la Cugir devenea una de risc maxim. Fără Nistor și Deta, „sămădăii” păreau expuși sub Dealul Drăgana, în fața unei formații care nu pierduse până acum acasă în această ediție de campionat. Dar, Cermeiul a făcut o partidă excelentă și a luat punctele ce o ține singură în fotoliul de vicelider până la primăvară. „O victorie meritată, nu se pune în discuție acest lucru. Am fost echipa mai bună, scorul putea fi mai mare, noi profitând de spațiile oferite de adversar. Puteam să mai marcăm, dar mă bucur că am terminat turul cu o victorie, că băieții s-au mobilizat după acel egal din prelungirile jocului cu Unirea. Știam ce joacă adversarul, căruia i-a lipsit Itu. A fost un tur neașteptat de bun pentru noi, după ce în vară am schimbat 14 jucători. La Arad tot timpul au fost jucători buni, care merită să evolueze mai sus și mă bucură faptul că la finele turului, podiumul este unul arădean”, a menționat Radu Anca, pentru ziarulunirea.ro, la finalul disputei de la Cugir, câștigată cu 3-2, prin a cincea „dublă” stagională a lui Capătă și un gol spectaculos al lui Tănase.
Chiar dacă cea mai bine clasată formație din județul Alba nu și-a spus ultimul cuvânt în „speța” promovării, cu siguranță nu a anticipat un eșec în fața Cermeiului, chiar la ultimul meci în fața propriilor susținători. „Am început practic cu handicap, de la 0-1, a nu știu câta oară în acest sezon. Am revenit în joc și pe tabelă, am egalat, am făcut o primă repriză bună, un moment cheie fiind acea ratare în finalul reprizei, prin Necșulescu. Am continuat la fel și în startul actului secund, dar după primirea celui de-al doilea gol am căzut din punct de vedere mental. Este o dezamăgire mare după acest joc, în care adversarii s-au adaptat mai bine la terenul înghețat”, a declarat antrenorul Metalurgistului, Călin Moldovan, pentru ziarulunirea.ro.

Recomandările redacției