Având patru rezultate utile la rând, Gloria Lunca Teuz Cermei dispută cel mai complicat meci al turului. De altfel, orice formație din seria a IV-a a Ligii a III-a pleacă cu șansa a doua în fața celor de la FC U Craiova 1948, lider autoritar cu punctaj maxim după 6 runde și asta simt și „sămădăii” înainte de a intra pe „Municipalul” din Drobeta-Turnu Severin.
Aici sunt așteptați de o echipă ce nu mai concepe să rateze promovarea în eșalonul secund, după ce Turrisul i-a luat fața în vară. A și făcut transferuri importante, cu greutate la acest nivel, iar unul dintre acestea este Roberto Bodea, fostul portar al UTA-ei în stagiunea precedentă. „Nu este întâmplătoare evoluția echipei noastre, căci avem jucători foarte valoroși, dar și o conducere și un staff tehnic profesionist. Toată lumea își face treaba foarte bine, condițiile sunt cu mult peste Liga a III-a. Sigur că la un moment dat este posibil să mai și călcăm și greșit, cum s-a întâmplat în Cupă după ce am condus cu 2-0, dar sper să nu avem înfrângeri și cât mai puține egaluri. Luăm fiecare meci în parte, îl tratăm serios, iar la rând vine Cermeiul. Sâmbătă mă voi reîntâlni cu prietenii lăsați la această echipă, am un respect deosebit pentru Petre Bulza și toți de acolo, m-au ajutat într-un moment delicat al carierei și le sunt recunosător. Păstrez legătura cu ei, am prieteni acolo și le doresc să își atingă și ei obiectivele și să repete jocurile bune de anul trecut”, afirmă portarul titular al lui Eugen Trică.
Dar, în lotul „Științei” mai activează alți doi fotbaliști trecuți pe la UTA, este vorba despre atacantul Kevin Trabalka și mijlocașul Ionuț Tănase. Acesta din urmă a ajuns la gruparea patronată de Adrian Mititelu chiar de la Lunca Teuz Cermei, unde, ca și Bodea, l-a avut coleg, printre alții, pe Dani Bulza. Atacantul de 24 de ani tocmai a înscris primul gol stagional contra altei formații din Oltenia, CSO Filiași, în remiza de sâmbăta trecută. „Ne pregătim bine, avem un joc tot mai consistent, se vede asta de patru partide încoace. Nu am mai pierdut, dar sperăm să vină și victoriile și să evadăm din zona nisipurilor mișcătoare. Sâmbătă, este cea mai dificilă deplasare, nu ne dă nimeni nici cea mai mică șansă, dar mingea este rotundă. Sper să joc și, de ce nu, să-i dau cel puțin un gol prietenului meu Roberto și poate chiar să scoatem un rezultat pozitiv acolo. Foștilor colegi Bodea și Tănase le doresc baftă, dar după partida cu noi”, a punctat Bulza.
Burlă, Vezan și Cocină sunt în revenire după accidentări și – probabil – vor începe meciul din postura de rezervă, același lucru fiind valabil, dincolo, cu golgheterul ediției precedente din C4, Kevin Trabalka. Experimentații Dănănae și Stoenac sunt accidentați la în tabăra craioveană.
Formații probabile:
FC U Craiova: Bodea – Negru, S. Avram, Gugu, Cristiu – Tănase, Pop – Raicea, Codoban, Zimța – Cl. Bălan.
Cermei: Dagău – Filip, R. Iuga, Nistor, Rosenblum – Lazăr, Ciubotariu – Gruiescu, Călin, Daina – Matiș (Bulza).

Recomandările redacției