Vestiarul de la baza sportivă CSȘ Gloria de pe malul Mureșului a fost locul primei întâlniri a anului pentru cei de la Lunca Teuz Cermei. Jucătorii au aflat pe scurt programul de pregătire gândit de Mircea Aslău pentru această iarnă, după care au efectuat o alergare de anduranță pe stadonul Gloria.
Au transpirat 14 jucători, existând și două absențe motivate: portarul Rusu și fundașul Gurban. Printre Aceștia s-au aflat și patru noutăți, una de ultim moment. Este vorba despre portarul de 22 de ani al celor de la ACS Socodor, Sorin Costea, care – însă – a fost rezerva lui Virzob în turul Ligii a IV-a. Apoi, antrenorul „roș-albilor” are în sfârșit concurență la nivelul juniorilor, după ce fundașul Ionuț Ianc (ex. Șoimii Pîncota) și mijlocașul de bandă al UTA-ei, Edi Varga, au bătut palma cu șefii clubului. În fine, atacantul Andrei Sulea și-a cunoscut și el noii colegi, fiind probabil una dintre puținele achiziții ale Cermeiului la nivel de seniori. „Cu cei doi juniori, Ianc și Varga suntem compleți la acest capitol. În afara lui Sulea, mai căutăm unul-doi seniori. Suntem în negocieri avan-sate cu ei, sperăm ca în curând să ni se alăture la pregătire. Vom conta, probabil, pe 18-19 jucători în retur, știm exact cât ne putem întinde. Deși au plecat câțiva jucători (n.a. N. Varga, Purece, Calvin, Sălăjan și – probabil – Popa), grupul a rămas puternic și unit și va fi principalul nostru atuu și pe mai departe. Dacă ne pregătim bine și vom fi feriți de accidentări, eu zic că ne vom îndeplini obiectivul fără probleme”, a menționat Aslău, care are sarcina de a menține Cermeiul în Liga III-a la prima sa participare din istorie în acest eșalon.
Formația de pe Teuz nu a renunțat nici la gândul de a conta din nou și pe Adrian Rusu. „Este încă în proces de refacere după operația la genunchi, sperăm să revină pe gazon pentru Cermei în această primăvară. Adi a rămas mereu aproape de noi, s-a implicat și în achiziția lui Sulea, e o piesă importantă pentru noi”, a menționat și președintele Petre Bulza.
Costea – Cotoc, Suslak, Petrache, Ianc, Aldan, Nistor, Coşa, Vereş, Diarra, Bulza, Moraru, E. Varga și Sulea au fost fotbaliștii care au răspuns deocamdată comezilor lui Aslău. Peste exact 11 zile, Cermeiul are programat un amical-eveniment cu UTA, pentru ca în cantonamentul iernii, la Moneasa, să se plece pe 12 februarie.

Recomandările redacției