Cetatea Aradului va fi redată în curând comunităţii locale, arădenii urmând să aibă un cuvânt de spus despre cum va arăta această porţiune a oraşului lor. Muzeu, parc ştiinţific, cartier rezidenţial sau zonă industrială care să genereze locuri de muncă sau toate acestea? Decizia va aparţine celor ce locuiesc aici, dar și specialiștilor în urbanism, revitalizare a patrimoniului comunitar, reprezentanți ai industriilor creative și culturale locale. Primul pas a fost făcut după ce Consiliul Local Arad a aprobat acordul de parteneriat în ședința de săptămâna trecută, devenind astfel al doilea partener instituțional al Institutului pentru Politici Publice (IPP) în cadrul proiectului Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale, un demers care își propune să promoveze un model inovator de transformare urbană a unor foste obiective astăzi aflate în diferite stadii de degradare sau neutilizate. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Municipiul Arad se alătură celorlaţi doi parteneri implicaţi în proiect: Sectorul 3 din București și Municipiul Alba Iulia într-un efort de revitalizare a patrimoniului comunitar urban, reprezentant de Hala Laminorul (București) și Palatul Principilor (Alba Iulia).
În urma sondajelor de opinie realizate pe teren în cele trei municipalități, care vor identifica aşteptările cetăţenilor referitoare la revitalizarea acestor spaţii, vor fi demarate consultări publice la care sunt invitaţi să participe cetățeni, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale locale, activiști, reprezentanți ai mediului academic de profil, ai mediului privat interesat și ai presei. În final se va organiza un concurs în urma căruia va fi ales proiectul câştigător care va readuce la viaţă părţi ale celor trei oraşe.
(A.C.)

Recomandările redacției