Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean bulgar la volanul unui autoturism fără a deţine permis de conducere.

Luni, 11.02.2019, în jurul orei 03.00, la frontiera Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul bulgar G.N., în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte permisul de conducere, acesta declarând că nu îl are asupra sa, motiv pentru care a fost condus la sediul P.T.F. pentru cercetări.
Astfel, poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reţinut, pentru cumul de puncte.
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat agentul șef adjunct de poliție Adelina Slavița Limban, purtătorul de cuvânt al Seviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției