De o vreme încoace, tot mai mulți cetățeni din orașul Sântana sunt revoltați că nu se ia nicio măsură pentru viața lor. În urma mai multor sesizări prin mass-media, referitoare la firma Hammerer Aluminium Industries Sântana SRL, prin care se spune că „nopțile lor se încețoșează din cauza fumului nefiltrat ce se lasă să iasă liber”, afirma un cetățean în redacția noastră, în urmă cu ceva timp. „Eu sunt în vârstă și îl simt d-apoi copiii. Situația noastră se cam știe peste tot. Au fost făcute sesizări, dar mai contează viața noastră?”, a adăugat omul nostru. Ei, nu este chiar așa, cei de la Garda de Mediu amendează pe cei care au noroi pe roți pe drumuri. În loc să vadă ce se întâmplă acolo. Mai ales că noi acum am luat atitudine, în presă despre această situație, în urmă cu mai multă vreme, dar cum se spune în popor „ca la noi, la nimeni”. Dăm amenzi, pentru că sunt autovehicule cu noroi pe roți când se circulă pe drumurile publice. Credem că ar trebui găsită o soluție și pentru această situație, în care cei care folosesc drumurile publice, mai ales pentru cei care dețin tractoare în campania agricolă. Însă la Sântana este o situație și mai gravă, se îmbolnăvește populația de la gazele emanate care conțin pulberi de aluminiu și nimeni nu pare a lua vreo măsură.

Voicu Sida

Recomandările redacției