Tribunalul de Aribtraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul pe care CFR Cluj l-a făcut în urma depunctării primite la începutul acestui sezon.
Formaţia din Cluj nu-şi va primi înapoi cele şase puncte cu care a fost penalizată de comisiile FRF din pricina datoriilor, anunţă Federaţia Română de Fotbal.
„Apelul formulat în data de 12 iunie 2015 de către Fotbal Club CFR 1907 Cluj S.A. împotriva deciziei din 22 mai 2015 a Comisiei de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul FRF a fost respins. Decizia Comisiei de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul FRF este menţinută. La data de 22 mai 2015, Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor a soluţionat cererea de apel formulată de Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor. Instanţa de fond a decis sancţionarea clubului pentru încălcarea criteriului financiar din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2014, cu deducerea a 6 puncte din clasamentul Ligii I, în sezonul 2015-2016. Federaţia Română de Fotbal a fost reprezentată în acest dosar de managerul departamentului juridic, Adrian Stângaciu, şi de avocatul Paul Ciucur”, se arată într-un comunicat de pe site-ul FRF.
La fel ca Petrolul Ploieşti, CFR a fost sancţionată cu 6 puncte de penalizare pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, mai exact articolul referitor la datorii către jucători şi terţi.
CFR Cluj are 24 de puncte şi ocupă poziţia a 10-a în clasamentul Ligii 1.

Recomandările redacției