Succesele cu Giarmata și Lipova păreau să pună Sebișul pe o orbită bună, dar deplasarea din „fieful” echipei secunde a lui CSU Craiova a fost un adevărat dezas­tru. Naționalul a încasat nu mai puțin de patru goluri de la „puștii” lui Papură, între care trei în superioritate numerică (!?).
„Nici nu mai contează că joci cu un om în plus, atâta timp cât nu ai dorință și te relaxezi într-un mod inexplicabil. Am impresia că am intrat pe tocuri, ne-am crezut învingători dinainte după primele victorii din campionat. Această atitudine dăunează clar fotbalului, care trebuie jucat și cu sufletul, din primul până în ultimul minut nu numai cu mintea. În plus, facem niște greșeli foarte mari în defensivă și toate s-au văzut azi pe tabelă. Mă deranjează, pentru că am pregătit altfel partida, știam unde sunt periculoși adversarii și – teoretic – nu ar fi trebuit să ne surprindă. Încep să descopăr și niște necunoscute de anul trecut și nu cred că e loc de sentimentalisme la Sebiș”, a punctat Alin Chița, aflat în tribună ispășindu-și ultima etapă de suspendare, după eli­minarea de la partida de Cupă, cu Lipova.
Emițând pretenții la promovare înainte de startul sezonului, Sebișul e deja la 8 puncte în spatele liderului din Șirineasa. „Din păcate, asta e realitatea, deși în unele meciuri, nu cel de azi, am fi meritat să scoatem mai mult  Dar, nu sunt genul de antrenor care să facă nuntă după victorii și nici înmormântare după înfrângeri.  O să analizăm cât se poate de serios ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ne vom spăla rufele
în familie și ne vom pune
pe picioare până la meciul cu Ghiroda. Mereu le-am spus jucătorilor că fără dorință și muncă nu ajungem nicăieri, iar când mai ai o atitudine precum cea de azi pierzi și la asemenea scoruri dezamăgitoare”, a adăugat tânărul antrenor piteș­tean.

Recomandările redacției