Cicâldău, lângă Hagi, la Genk?

0
57

„Alex Cicâldău este obosit după Campionatul European de Tineret”, aceasta era versiunea oficială a Craiovei la absența de pe teren a fotbalistului la meciul cu Clinceniul (scor 3-2), din cadrul primei etape a Ligii 1 la fotbal. Numai că, se pare, motivul absenţei mijlocaşului central e cu totul altul.
Din câte se pare, Mihai Rotaru a acceptat oferta celor de la Genk, iar mijlocaşul ar urma să fie din nou coleg cu Ianis Hagi. 7 milioane de euro ar fi suma pe care Craiova ar primi-o în schimbul lui Cicâldău, după cum scrie 3minute.net.
Cele două echipe au păstrat legături foarte bune, mai ales după transferul lui Screciu din Bănie la Genk. Cicâldău n-a fost folosit la partidele cu Sabail şi Clinceni pentru a nu risca o accidentare.
Vă reamintim că echipa campioană a Belgiei, a anunţat, vineri, și transferul lui Ianis Hagi, de la FC Viitorul. Mijlocaşul ofensiv a semnat un contract valabil până în 2024, iar Gheorghe Hagi, tatăl şi antrenorul lui Ianis, a oferit detalii legate de transferul mijlocaşului.
Gheorghe Hagi se declară mulţumit de decizia clubului şi a povestit cum au decurs negocierile cu formaţia belgiană. În plus, manager-ul tehnic de la Viitorul a anunţat că suma de transfer este mai mică de 10 mili­oane de euro, fiind refuzată o ofertă din Rusia de chiar trei-patru ori mai mare decât cea de la campioana Belgiei. În plus, Viitorul a păstrat procente dintr-un viitor transfer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.