Cinci minori vor fi traşi la răspundere după ce au prădat casa unei femei din municipiu

0
84

furtSunt tineri şi neliniştiţi. Vorbim despre cinci adolescenţi suspectaţi că au furat mai multe bunuri casnice si electronice dintr-o locuinţă din municipiul Arad. Aceştia au pus ochii pe imobil, au profitat de absenţa de acasă a proprietarei şi au dat atacul. Lipsa bunurilor a fost rapid observată iar oamenii legii au fost rapid anunţaţi despre incident.
Poliţiştii Biroul de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală pe numele lor iar în urma cercetărilor au stabilit că în data de 17 decembrie a anului trecut, cei cinci adolescenţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, au sustras mai multe bunuri casnice şi electronice dintr-o locuinţă aparţinând lui B. Elisabeta din Arad. Prejudiciul estimat este de 3000 lei.
Adolescenţii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Un alt minor a fost prins că a furat dintr-un magazin. Angajaţii magazinului au observat că ceva nu este în regulă în momentul în care acesta a plecat şi au sunat imediat la 112 pentru a le cere ajutorul oamenilor legii.
Poliţiştii Secţiei numărul 1 de poli­ţie au sosit de urgenţă la locul indicat şi au luat la întrebări tânărul în vârstă de 17 ani, din Arad, care a fost prins, în jurul orei 15:30, în timp ce a sustras o pereche de pantofi sport, din incinta unui magazin situat într-un complex comercial, de pe Calea Aurel Vlaicu. Din fericire, prejudiciul, în valoare de 169 lei, a fost recuperat. Minorul însă riscă să se aleagă cu dosar penal pentru furt calificat doar pentru că a vrut să se înnoiască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.