Cinematograful din Grădiște vă invită sâmbătă la film

0
84

În sâmbăta care se apropie, adică peste trei zile, pe 29 septembrie, toți copiii Aradului – cei mici și cei mari, dar și cei foarte mari, sunt invitați la cinematograful din Grădiște pentru a face cunoștință cu eroi din adâncurile lumii albastre și tăcute a apelor: filmul de animație „Deep – o aventură nesfârșită”, care va rula de la orele 10,00 și de la orele 12,00.
Filmul cu aventura nesfârșită îi va purta pe spectatori într-o călătorie plină de umor, culoare și magie în adâncul oceanului, printre creaturi marine nemaivăzute și peisaje spectaculoase. Plasată într-un viitor îndepărtat, viitor în care oamenii au părăsit planeta acoperită aproape în totalitate de apă, micul Deep este o caracatiță în căutarea aventurii alături de cei doi prieteni ai săi: Evo – un pește undițar, și Alice – un crevete nevrotic. În anul 2100, aceștia și alte câteva înotătoare ciudate par a fi singurele vietăți care mai dau culoare clădirilor întunecate de sub apă, însă un cutremur le distruge căminul, iar cei trei amici pornesc în sfârșit în aventura la care visau, cu speranța că vor găsi salvarea în New Yorkul scufundat. Filmul este producție spaniolă, este dublat în limba română și durează 92 de minute. Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, proiect care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.
Pentru grupuri mai mari de cinci persoane se pot face rezervări la adresa de e-mail cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740.946.821 (între orele 10,00-12,00 și 18,00 – 20,00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.