Consiliul Județean Arad a fost vizitat, în cursul zilei de ieri, de o delegație a  Universităţii Rutgers, din New Jersey, Statele Unite ale Americii. Asta, în condițiile în care întâlnirea a fost mijlocită de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiş”, ca urmare a colaborării dintre cele două universități, în scopul derulării de programe comune de cercetare şi dezvoltare în sistemul sanitar, cu accent pe oncologie. „Dezvoltarea serviciilor medicale oferite de autoritățile publice este prioritatea noastră absolută. În mod particular, ne preocupă domeniul oncologiei, fiindcă județul Arad este printre primele în țară la incidența îmbolnăvirilor de cancer, de mai multe tipuri. Ne-ar fi de mare ajutor dacă, împreună cu Universitatea «Vasile Goldiș», care știu că lucrează la o astfel de cercetare, ați contribui la aflarea cauzelor acestei nefericite statistici şi, mai ales, la găsirea unor soluţii de prevenţie şi de tratarea a acestor afecţiuni”, a declarat Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. La rândul său, rectorul UVVG a ținut să spună că parteneriatele de acest gen sunt cheia dezvoltării. „Parteneriatele de acest gen reprezintă o soluţie pentru dezvoltare, mai ales în cercetare şi totodată, într-un domeniu atât de vulnerabil, cum este cel medical”, susține prof.univ.dr. Coralia Cotoraci.
UVVG, partener strategic
al CJA
Potrivit reprezentanților CJA, profesorii americani au apreciat implicarea pe care administrația judeţeană o are în susţinerea sistemului medical din Arad, dar şi buna colaborare între administraţia judeţeană şi mediul universitar arădean. „Universitatea «Vasile Goldiș» este partenerul strategic al Consiliului Județean în dezvoltarea Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Arad, în crearea de proiecte noi și pregătirea specialiș­- tilor necesari sistemului sanitar din Arad. Împreună, am generat proiecte importante, și în domeniul oncologiei, în care sunteți specialiști”, a subliniat Iustin Cionca. Acesta a ținut să precizeze că sistemul sanitar reprezintă una dintre priorităţile administraţiei judeţene, iar conducerea CJA caută soluţii pentru a atrage investiţii în vederea modernizării întregului sistem, având ca scop un act medical cât mai performant. „În domeniul oncologic ne dorim o secţie nouă, dotată cu aparatură modernă. Am şi depus un proiect de finanţare în acest sens, la  Ministerul Dezvoltării, şi sperăm ca acest proiect să primească fondurile necesare şi, în cel mai scurt timp, să demarăm lucrările pentru înfiinţarea unei noi secţii de oncologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a încheiat Cionca.
(L.Ș.)

Recomandările redacției