cionca 12

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat că Guvernul Ponta i-a păcălit din nou pe români, de această dată cu „Loteria bonurilor fiscale”, care s-a dovedit a fi doar un instrument politic de imagine, cu rațiuni pur electorale.   „Guvernul Ponta schimbă mai des regulile fiscale decât se schimbă vremea. Nu există un rău mai mare făcut de vreun ministru de Finanțe decât păcăleala fiscală, modificările dese și nepregătite, cu scopul de a folosi Codul Fiscal ca pe un instrument politic de imagine, din rațiuni pur electorale. Se pare că loteria bonurilor fiscale are soarta impozitării bacșișului, ambele măsuri, inițiate de către acest guvern, transformând civismul fiscal într-un amuzament fiscal”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad. În același timp, Cionca a explicat că parlamentarii liberali nu au votat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 10/2015 cu modificările aduse, argumentând totodată această decizie a PNL. „Vă pot spune că parlamentarii PNL nu au votat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 10/2015 cu modificările aduse, iar în acest sens vă pot da o serie de argumente. În primul rând, măsura loteriei bonurilor fiscale este adoptată într-un mod total neprofesionist. Deși își propune creșterea conformării fiscale voluntare a cetățenilor și a agenților economici, nota de fundamentare nu prevede niciun impact financiar pozitiv asupra bugetului. Singurul impact financiar cert este cheltuiala celor 10 milioane de lei pentru premierea câștigătorilor, din fondurile dedicate «acțiunilor generale» ale Ministerului Finanțelor Publice. Totodată, putem spune că măsura loteriei bonurilor fiscale este o păcăleală marca Victor Ponta. Ceea ce a fost adoptat și aplicat acum o lună, s-a modificat în prezent în sensul limitării numărului de câștigători. După prima extragere, peste 18.200 de români au depus cereri la ANAF pentru a-și revendica premiul la această loterie. Actualele reglementări nu sunt orientate către zonele cu risc fiscal ridicat și nu vor duce la diminuarea evaziunii. Există câteva state membre ale Uniunii Europene, state precum Slovacia, Portugalia sau Malta, care au implementat sistemul loteriei bonurilor și care arată că efectele acestei loterii sunt incerte, greu de determinat, iar asta în condițiile în care, acolo, acestea erau însoțite și de alte măsuri de combatere a evaziunii. Cel mai important pentru succesul unei astfel de măsuri ar fi fost promovarea intensă și respectarea regulilor jocului”, a declarat Iustin Cionca. Liberalul nu a ezitat să taxeze procedura de ridicare a premiilor loteriei bonurilor fiscale, spunând despre aceasta că este birocratică și greoaie, dar și cu reglementări care se bat cap în cap. „Toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce Victor Ponta a reușit cea mai absurdă contraperformanță din ultimii 25 de ani, reușind să crească cu aproape un sfert stocul datoriei publice, doar în 2013 și 2014. Astfel, deși se laudă că economia duduie și că performanțele ANAF au depășit eficiența fiscului american, domnul Ponta i-a îndatorat pe români, de la o zi la alta, în medie cu peste 60 de milioane de lei pe zi.” Cionca mai susţine că Victor Ponta i-a împrumutat pe români cu peste 54,73 de miliarde de lei în doar doi ani, „ca să susțină plata pensiilor și a salariilor din domeniul public, dar și ca să-și facă propria campanie electorală din resurse împrumutate”.

Recomandările redacției