de Paul Krizner

Chemase vița de vie, într-o zi, la sfat toți ciorchinii pe care-i avea pentru că, ea săraca, începea să se usuce de atâta oboseală. Și cum stăteau toți așa aranjați ca la ghișeul de diplome, a început să le reproșeze, una, alta, ba că mărul e mai frumos, ba că ploaia a întârziat la vremea ei, ba că soarele nu pătrunde bine printre livezi, dar până la urmă a început să le reproșeze ciorchinelor că au prea multe boabe și unele dintre ele sunt inutile, însă nici una dintre ciorchine nu a recunoscut și nu vroia să renunțe la nici măcar un bob.
Dragele mele ciorchine, zise vița de vie, voi sunteți aici ca să vă spun niște adevăruri care până la urmă o să vă deranjeze, multe dintre voi purtați boabe de struguri care ar trebui aruncate și care nu aduc nimic folositor, dar le țineți în spatele vostru din anumite motive și până la urmă vă vlăguiesc și pe voi și pe mine, iar acum cred că e momentul să renunțați la ele.
Tu cum te numești? Zise vița de vie către o ciorchină.
Eu sunt ciorchina academică și duc plus valoare prea onoratei tale vițe de vie.
Da, dar nu sunt cam multe boabe de struguri ce atârnă inutil pe spinarea ta?
Păi doamnă viță de vie, vezi boaba care a rămas mică? Aceea e trimisă de sus să fie universitară pe ciorchina mea și nu pot să o alung, toate boabele au diplome și activități deosebite doar că nu avem discipoli, nu avem studenți, și unele dintre boabe stau pe spinarea mea pentru că aici e bine și cald, stăm la soare să ne coacem fără să facem nimic.
Dar pe tine cum te cheamă, zise vița de vie?
Păi eu reprezint apărarea domniei tale, dragă viță de vie.
Da nu sunteți cam multe boabe care să apere inutil recolta mea, mai ales că toate boabele de sus sunt pline de decorații și ghiftuite care nu fac altceva decât să sugă seva boabelor ce chiar apără vița mea de păsările prădătoare, oare nu e prea multă și inutilă boabă pe spatele tău ciorchino?
Păi mărită doamnă, nu pot să renunț la acele boabe de sus, că sunt cu dedicație ele au și pensie și salariu că așa am primit ordin, să le ofer un loc călduț și eu mă chinui să le duc în spate că altfel mă taie foarfeca.
Și tu ciorchino, tu cine ești?
Păi eu sunt ciorchina care administrează holda aceasta, și port în spinare boabele care au grijă să fie bine peste tot.
Păi dacă tu administrezi de ce ești așa de încărcată și plină de boabe inutile?
Păi stăpâna mea, eu nu vreau, dar de sus mi s-a spus să am grijă de toate boabele că altfel o să fiu tăiată, și uite așa țin în spate și boabele administrației și boabele stăpânului, dar care mă vlăguiesc și mă golesc de tot avutul care l-am adunat cu trudă.
Ei și uite așa stătea pe gânduri vița de vie și se uita cum ciorchinii ei care păreau frumoși, erau plini de boabe putrede și inutile, care luau tot, dar tot ce se putea din ciorchine fără să mai țină seama de boabele tinere și sănătoase.
Oare să fie așa și în viață, oare să fie așa și în ministere, mulți chemați dar puțini aleși, oare nu cumva unii sunt ca și căpușele sau boabele putrede care iau tot ce e bun de la cei ce merită?
Mă întreb și eu așa, la ceas de dimineață, ca și orice muritor de rând, nu cumva sistemul bugetar e prea încărcat cu nepoți, copii, neveste sau soacre, doar ca să plimbe o hârtie dintr-un birou în altul, timp în care se face presiune pe sistemul privat.
Iar dacă așa stau lucrurile atunci cred că ar trebui ca vița de vie să se scuture puțin și să-și păstreze doar boabele sănătoase de pe ciorchini, care aduc roadă… în rest noi să fim sănătoși că boala vine.
Da asta-i viața, nu avem ce să facem încă, doar să ne minunăm sau citându-l pe Caragiale „vorba-i vorbă, ceasu-i ceas”… și uite că se crapă de ziuă, deci trebuie să vă las în tihnă și odihnă până data viitoare, când, poate, om mai vedea ce o să se întâmplă prin pitoreasca noastră țară acum la o sută de ani de la Marea Unire.

Recomandările redacției