Ciprian Luca: „Pistele de biciclete, un pericol pentru arădeni”

0
82

Pistele de biciclete, recent trasate, aduc Aradului o nemeritată reputație națională a lucrului făcut fără noimă, prost și scump, însă ascund un aspect mult mai grav.

După ce „Vatra arădeană”, prin vocea președintelui său, Ciprian Luca, a scos la lumină  modul cu totul neprofesionist în care Primăria a tratat problema pistelor de biciclete finanțate cu bani grei, europeni. „După ce am evidențiat faptul că o problemă reală, cea a realizării de piste de biciclete în Arad, a fost tratată rușinos de Primărie, iată că o informație pe care am primit-o în mod neoficial denotă un aspect extrem de grav. Pe toți cei care am văzut cum și unde au fost trasate aceste piste ne-a revoltat faptul că în multe cazuri, ele nu respectă reguli elementare legate de siguranța traficului rutier. În loc să protejeze, pistele pun în grav pericol viața bicicliștilor, fapt care îi și face pe mulți dintre ei să le evite și să circule mai degrabă pe trotuare. Întrebarea logică pentru oricine s-a aplecat asupra problematicii securității și siguranței bicicliștilor a fost cum de Poliția Rutieră nu ia atitudine față de cei care au trasat aceste piste. Informația pe care am primit-o însă atestă că pistele au fost trasate pe carosabil fără a avea necesarul și obligatoriul aviz al oamenilor legii. Aștept un punct de vedere oficial atât din partea Poliției Rutiere cât și a Primăriei, care a autorizat realizarea pistelor fără respectarea cerințelor legislației în domeniu. pentru că la mijloc nu este doar dorința de a câștiga capital electoral sau de a da bine în fața alegătorilor, ci prioritară este siguranța bicicliștilor care vor fi puși în situația de a utiliza aceste piste”, a declarat Ciprian Luca, președintele „Vetrei arădene”. Acesta a mai subliniat un aspect al problemei, extrem de îngrijorător. „Dacă informația se va adeveri și pistele au fost realizate fără autorizările legale, este foarte posibil ca finanțatorul, Comisia Europeană, să refuze să le recepționeze. Rezultatul ar fi că milioanele de euro înghițite de investițe vor fi plătite de fiecare dintre noi, arădenii care vom fi loviți de două ori, odată prin faptul că pistele nu sunt funcționale și apoi prin efortul financiar de a recupera investiția din bani de la bugetul local, alimentat din taxele și impozitele plătite de populație”, a explicat Ciprian Luca, președintele asociației „Vatra arădeană”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.