Circa 3,8 milioane de lei vor fi investiți în infrastructură

0
270

Administrația Săvârșin a făcut demersuri importante pentru derularea unui proiect amplu, pe infrastructura drumurilor. Primăria a obținut de la Ministerul Dezvoltării, acordul pentru proiectul de modernizare a drumurilor interioare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Valoarea este de peste 3,8 milioane de lei. Astfel, după ce vor fi parcurși pașii pentru procedură, anul viitor străzile din Săvârșin și din localitățile aparținătoare intră în amplă modernizare.
„O veste bună de final de an este că am primit acordul de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectul de moder­nizare a infrastructurii rutiere. Urmează semnarea contractului de finanțare, iar în această perioadă se lucrează la documentațiile tehnico-economice pe proiect. Vor fi modernizate străzi din Săvârșin, Valea Mare, Căprioara, Toc
și Cuiaș“, a spus primarul comunei, Ioan Vodicean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.