Luna aceasta, arădenii și turiștii vor avea parte de o serie de evenimente, Circuitul Gastronomic urmând să ajungă în mai multe localități din județ.
Consiliul Județean Arad a pus la punct programul lunii iunie privind Circuitul Gastronomic al județului Arad. Patru destinaţii culinare vor putea fi alese de cei pasionaţi de bucătărie şi preparate tradiţionale arădene. Astfel, în 9 iunie, pe agendă se va afla locali­tatea Dorobanţi, popasul culinar fiind la Ştrandul Termal din localitate. La jumătatea lunii, în data de 16 iunie, Lipova va fi gazda iubitorilor de preparate culinare tradiționale. Pe 23 iunie, Circuitul Gastronomic va ajunge la Căsoaia – Pensiunea „Valea Arinilor”. Seria evenimentelor cu specific culinar se va încheia în data de 30 iunie, la Petriş.
„Circuitul Gastrono­mic face parte din stra­tegia de promovare a turismului arădean, demarată de Consiliul Ju­deţean Arad. Este un proiect de succes, care se consolidează săptămână de săptămână, pe măsură ce turiştii des­coperă noi şi noi destinaţii. Fapt îmbucurător, pasionaţii de turism fac cunoştinţă nu doar cu preparate culinare spe­cifice fiecărei localităţi sau zone, ci descoperă, prin intermediul gazdelor, şi aspecte inedite din istoria, geografia sau tradiţia locală”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Proiectul „Circuitul Gastronomic arădean”, aflat la prima ediție continuă şi în următoarele luni, cu noi şi variate destinaţii. Înscrie­rile la circuitul gastronomic se pot face la numărul de telefon 0728.116.412, de luni până vineri, între orele 9.30-16.30.
Cei care doresc se pot înscrie și on-line, pe site-ul www.sageataverde.ro.

Recomandările redacției