CJA a început întâlnirile în teren, iar arădenii pot discuta direct cu constructorii drumurilor

0
215

După cum anunțau reprezentanții Consiliului Județean, la începutul acestei săptămâni, proiectele de investiții în infrastructură urmează să fie mai transparente de acum înainte, pentru arădeni. Astfel, astăzi, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean a organizat prima întâlnire în teren, la care au fost prezenți constructorii drumurilor. Prin această inițiativă, administrația vrea să le dea ocazia cetățenilor să observe la ce drumuri și cum se lucrează, din ce fonduri și precum și alte detalii. Mai mult, se dorește ca firmele constructoare să fie impulsionate să lucreze mai eficient.

„Prin aceste întâlniri dorim să evaluăm stadiul lucrărilor, dar şi să răspundem interesului cetăţenilor, să răspundem întrebărilor pe care oamenii le pot formula. Cred că în timp arădenii se vor obişnui cu aceste întâlniri şi vor ridica probleme, acolo unde este cazul. Am pornit şirul întâlnirilor cu drumul Neudorf – limită de judeţ Timiş, care este realizat în proporţie de 75%, constructorul spune că ar putea fi gata în luna iunie. La drumul Sintea – Şepreuş, lucrările abia au început, se lucrează la lărgirea drumului şi la fundaţie. Constructorul estimează că ar putea finaliza lucrările la toamnă“, a susținut Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.

Acesta a anunțat că întâlnirile pe șantiere vor continua. „La drumul Dorobanţi – Macea, lucrările sunt în stadiu avansat, estimăm că va fi gata în aproximativ două săptămâni. În perioada următoare, vom continua întâlnirile pe teren cu constructorii şi cetăţenii, sperăm să preluăm problemele oamenilor, să dăm explicaţiile potrivite sau soluţiile de remediere a problemelor, acolo unde este cazul”, a spus Sergiu Bîlcea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.