CJA a prevăzut în buget bani pentru începerea lucrărilor la drumul Arad – Seleuş

1
125

OLYMPUS DIGITAL CAMERASituaţie complicată pentru drumul judeţean Arad-Seleuş, prea mult supus schimbărilor de administrare şi tevaturii politice. Deşi problemele juridice nu sunt încă rezolvate, administraţia anunţând în urmă cu mai puţin de două săptămâni, că drumul nu i-a fost predat în administrare, cu acte-n regulă se pare că totuşi, pentru acesta s-au alocat bani. Deocamdată însă e greu de spus dacă drumul problemă – Arad – Şiria – Seleuş va intra în lucru anul acesta.
Consiliul Judeţean Arad a primit din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o adre­să prin care se face cunoscut faptul că predarea drumului Arad-Şiria către Consiliul Judeţean nu este posibilă. Asta în condiţiile în care CJA a adoptat deja o hotărâre de consiliu prin care s-a aprobat preluarea şi indicatorii tehnico-economici ai drumului Arad – Şiria.
După jumătatea lunii trecute, Consiliul Judeţean Arad anunţa că a primit din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o adresă prin care se face cunoscut faptul că, predarea drumului Arad-Şiria către judeţ nu este posibilă, cel puţin nu încă. Este cunoscut faptul că, administraţia adoptase deja o hotărâre de consiliu prin care s-a aprobat preluarea drumului precum şi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Ba mai mult, administraţia căuta resurse financiare pentru susţinerea investiţiilor pe drumul Arad – Seleuş, fiind avansată alocarea de fonduri dintr-un credit intern contractat de CJA. Conducerea CJA explica faptul că, în aceste condiţii juridice care tergiversează începerea investiţiilor, drumul ar putea rămâne în aceeaşi stare deplorabilă şi în acest an.
Situaţia drumului DJ 709 Arad-Seleuş a fost fără precedent întrucât, tronsonul cuprins în controversatul Program Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, suspendat apoi a rămas al constructorului Romstrade.
Fonduri de la
Ministerul Dezvoltării
Totuşi, la ultima rectificare de buget, administraţia judeţeană a cu­prins bani pentru începerea investiţiilor pe drumul Arad – Şiria – Seleuş. Este vorba de 3,5 milioane de lei, bani din bugetul Ministerului Dezvoltării. „Par­tea de venituri a bugetului local se va majora cu suma de 3.500 mii lei, la subcapitolul „Finanţarea Subprogramului Infrastructura la nivel judeţean”, în baza contractului de finanţare pentru Programul naţional de dezvoltare locală, subprogramul „Infrastructura la nivel judeţean”,(…) încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Arad, înregistrat cu nr.8113 din 13 iunie 2013. Această sumă este acordată din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Admi­nistraţiei Publice pe anul 2013, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare Drum Judetean DJ 709 Arad-Seleus”, s-a arătat în referatul proiectului de rectificare de buget, aprobat de Consiliul Judeţean Arad la finalul săptămânii trecute. Desigur, în total, reabilitarea acestui drum ar implica costuri mari, autorităţile judeţene estimând că lucrările se vor executa în etape.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.