CJA a scos la licitaţie noi lucrări la drumuri

0
138

Aproape 1,25 milioane de lei – atât este dispus Consiliul Judeţean să plătească pentru reabilitarea drumului dintre Semlac şi Şeitin. Iniţial, administraţia a prevăzut ceva mai mulţi bani pentru punerea la punct a acestui drum însă, documentaţia de licitaţie arată că suma propusă este uşor mai mică.
Tronsonul propus pentru reabilitare DJ 709 D Semlac- Şeitin este în lungime de aproape cinci kilometri. Până aproape de finalul acestei luni va primi administraţia judeţeană oferte de la firme constructoare, interesate de aceste lucrări. Investiţia va fi finanţată din bugetul Consiliului Judeţean.
Tot zilele acestea, CJA a mai scos la licitaţie contractul de lucrări pe tronsonul Variaşu Mic – Iratoşu, iar la finele lunii trecute s-a licitat pentru lucrări de estetică rutieră şi întreţinere a drumurilor pietruite din judeţul nostru.
În bugetul pentru anul acesta, autorităţile au prevăzut fonduri substanţiale pentru infrastructură. Din cei 11,4 milioane de lei prevăzuţi în buget, la capitolul „activitate proprie – drumuri şi poduri judeţene“ , mare parte din fonduri au fost alocate pentru Lipova. Mai exact, este vorba de cinci milioane de lei destinaţi reabilitării sistemelor rutiere cuprinse în sectorul Lipova – în total, 27,5 kilometri de drumuri. Bani s-au mai prevăzut pentru lucrările la podul peste râul Mureş, între Pecica şi Sânpetru German şi pentru reabi­litarea DJ 682 G Şagu – Cruceni.
Cele mai mari investiţii – ca valoare, precum şi ca însemnătate pentru locuitori vor fi în drumurile 682 Arad-Felnac –limită judeţ Timiş şi 709 Arad – Seleuş. Lucrările la aceste două drumuri urmează să fie scoase în curând la licitaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.