tbcNoi lucrări de amploare au fost contractate de Consiliul Judeţean, la Spitalul TBC din municipiu. De această dată este vorba de lucrări la instalaţii şi montaj de utilaje tehnologice.
De curând, administraţia a atribuit contractul de execuţie a unor lucrări suplimentare la cele de constrcuţie a secţiei TBC a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Contractul cuprinde execuţia unor lucrări suplimentare de construcţii, instalaţii electrice, sanitare, de incalzire şi instalatii de ventilare-climatizare. Lucările au fost atribuite tot companiei Tehnodomus SA, constructorul întregii secţii TBC. Investiţiile contractate acum costă administraţia judeţeană peste 2,035 milioane de lei.
În prezent, mai bine de 60 la sută din lucrările de construcţie şi amenajare a secţiei sunt deja executate. Suprafaţa pe care se întinde noua secţie este de 4500 metri pătraţi, în aşa fel ca aceasta să îndeplinească toate condiţiile necesare în domeniu. Noua unitate medicală destinată secţiei TBC, din cartierul Grădişte va avea 120 paturi, din care 50 pentru pneumologie şi 62 pentru ftiziologie. 5 milioane de lei, bani ce vor fi integral alocaţi din bugetul Consiliul Judeţean Arad.
Contractul de execuţie a Spitalului TBC este pe trei ani de zile, până la sfârşitul anului acesta urmând să fie realizată cea mai mare parte din lucrări. Pentru 2014, administraţia judeţeană a alocat iniţial din buget în jur de cinci milione de lei, posibilitatea alocării fondurilor suplimentare nefiind însă exclusă. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în luna noiembrie 2012.
Consiliul Judeţean s-a angajat la construcţia unui nou spital TBC, în condiţiile în care, imobilul secţiei actuale a fost revendicat. Au trecut câţiva ani şi proprietarul, Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului a pus în vedere Consiliului Judeţean Arad să găsească o soluţie, iar aceasta a fost realizarea unei noi clădiri cu această destinaţie.

Recomandările redacției