CJA majorează tarifele pentru autorizaţii de amplasare, acces şi concesionare

0
112

tarifeAdministraţia judeţeană majorează taxele pentru autorizaţii, acces, concesionare şi închiriere a terenurilor din zona drumurilor. Consiliul Judeţean justifică această creştere ce va fi aplicată de anul viitor prin necesitatea suplimentării fondurilor pentru infrastructura rutieră.
Cu 4,95 la sută ar urma să crească tarifele pentru eliberarea acordurilor prealabile, autorizatiile de amplasare şi acces la drum a unor obiective, de concesionare, închiriere a suprafeţelor de teren din zona drumurilor judeţene şi pentru amplasarea de utilităţi în zona drumurilor publice. Administraţia a scos deja la transparenţă documentele care arată care sunt taxele care vor creşte, începând de anul viitor.
„Sunt necesare lucrări care im­pun un mare efort financiar, sur­sele de alimentare cu fonduri fiind în principal, în prezent următoa­rele: bugetul de stat, fonduri cu destinaţie specială şi fondul de investiţii, cât şi din obligaţiuni CJ Arad. (…) Creşterea în perspectivă a traficului greu necesită luarea unor măsuri corespunzătoare de reabilitare şi sporire a capacităţii portante – covoare bituminoase, I.B.U., ranforsări sisteme rutiere cu lianţi bituminoşi, completată cu lucrări de tratamente bituminoase, cât şi cu o semnalizare rutieră adec­vată standardelor în vigoare. Acest lucru implică fonduri financiare suplimentare, cele alocate în prezent fiind insuficiente. Distrugerea şi degradarea drumurilor se datorea­ză creşterii substanţiale în ultima perioadă de timp a traficului greu şi agabaritic“, se arată în referatul proiectului de majorare a taxelor, scos la transparenţă decizională. Taxele ar urma nu doar să fie majorate, ci şi transformate în euro.
Astfel, majorate vor fi tarifele pentru: autorizaţie de amplasare şi acces la drum în zona drumului, acord prealabil pentru amplasarea în zona drumului, închiriere pentru spaţii cu destinaţie publicitară, amplasare de reclame şi panouri publicitare şi cele pentru concesionare ori închiriere pentru utilităţi din zona drumurilor. Documentele pot fi consultate de arădenii interesaţi, fie pe pagina oficială a CJA, fie la sediul instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.