CJA şi-a pus în practică proiectul verde: primele sălcii energetice au fost plantate între Semlac şi Şeitin

6
150

salciiUn proiect verde pilot a fost demarat ieri, în judeţ. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au pus în practică o soluţie naturală de protejare a drumurilor de intemperii, în sezonul rece. Este vorba de perdele de protecţie din Salix Viminalis -sălcii energetice, un proiect anunţat de autorităţi încă de acum câteva luni. Primele tronsoane de drumuri pe care au fost plantate sălciile au fost cele din zona localităţilor Semlac, Şeitin şi Nădlac. Cu aceste sălcii, autorităţile nu se aşteaptă doar să facă economii la factura de deszăpezire, ci şi să-şi scoată în scurt timp investiţia, pentru ca mai apoi, din valorificarea acestora să facă chiar şi profit.
Proiectul inedit pentru judeţul nostru, însă extrem de cunoscut peste graniţă a început ieri, când primele sălcii energetice au fost plantate în judeţ, această perioadă a anului fiind prielnică plantării. Sălciile vor feri de viscol şi ninsori dru­murile arădene dar, pentru că sunt energetice vor aduce şi bani în bugetul ad­ministraţiei. Ideea acestei „soluţii verzi“ le-a venit reprezentanţilor CJA cu scopul protejării de ninsori şi viscol, a drumurilor judeţene mai expuse pe timpul iernii. Astfel, cu o investiţie nu foarte mare, administraţia ar putea reduce substanţial cheltuielile cu lucrările de deszăpezire. „Pentru că, în judeţul nostru sunt drumuri, mai ales în zona de câmpie, care pe timpul iernii sunt mai afectate, îndeosebi atunci când ninsorile sunt viscolite, se crează dificultăţi în trafic şi este nevoie de timp pentru deszăpezire, am luat decizia de a planta sălcii, ca perdele de protecţie. Am găsit o soluţie eficientă pentru Consiliul Judeţean, şi anume sălcii energetice, ceea ce înseamnă că le putem valorifica începând din cel de al doilea an şi implicit recupera investiţia. În această perioadă, plantăm sălcii energetice pe 20 de kilometri de drum, între localităţile Semlac, Şeitin şi Nădlac. Putem spune că este un prim experiment, cu scopul de protecţie a drumurilor şi totodată menţionez că, toţi banii pentru realizarea acestui proiect provin din fondurile Consiliului Judeţean, valoarea fiind de 500.000 de lei“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care a fost prezent ieri, la lucrările de plantare a sălciilor energetice.
Salcia energetică este o soluţie eficientă, pe termen lung care, odată plantată poate fi recoltată din anul II-III, timp de 25 – 30 de ani. Acest tip de vegetaţie are randamente foarte bune într-un timp scurt, din lemn obţinându-se biomasa, combustibil considerat a fi unul de viitor. „Acest proiect este unul pilot, ce poate fi model pentru alţii. Am primit feedback din spaţiul european, persoane fiind interesate să vadă acest proiect derulat la Semlac. Salcia energetică a fost adusă acum câţiva ani din Suedia în România şi din mai multe soiuri, am reuşit doar trei să adaptăm la solul şi clima noastră“, spune Wilhelm Hollerbach, administrator al firmei căreia i-au fost atribuite lucrările de amenajare a perdelelor de protecţie a drumurilor.
Salcia energetică are un ritm de creştere accelerat. La temperaturi normale, aceasta creşte între trei şi patru centimetri pe zi. Primele rezultate de la momentul plantării acestora apar chiar de la a doua recoltă. În România, o tonă de biomasă umedă costă 30 de euro, iar pe hectar se valorifică între 30 şi 50 de tone de biomasă umedă. Biomasa are o putere calorică mare şi produce o energie mai ecomomică decât petrolul şi gazele.
Autorităţile au în plan să planteze sălcii energetice şi pe drumurile Zăbrani-Fântânele, Ususău-Bata-Lipova şi Arad-Şiria.

6 COMENTARII

  1. CJ Arad cheltuie nesabuit banii publici .500.000 lei -Suma prea mare pentru niste bete.
    Cum se explica ?
    Daca „O tonÄ� de biomasÄ� umedÄ� costÄ� 30 de euro” ?
    de ce nu au cumparat o tona – si sa planteze cu implicarea Primariilor (cei cu ajutor social, someri, elevi,voluntari ?
    De ce a trebuit sa-i dea lui nenea neamt Wilhelm Hollerbach 500.000 lei in loc sa plateasca „o tona” cu 30 euro?
    Cum s-a facut LICITATIA ?
    Vrem sa stim !!!!

  2. Proiectul -este bun !
    Dar cheltuielile sunt foarte Mari !!
    Numai un gospodar prost poate sa dea 500.000 lei pentru niste bete de 10 cm de salcie.
    MULT,foarte mult!
    Cine,cum si de ce isi bat joc de bnii publici ? De banii poporului ?
    Cum s-a nascut acest proiect Bun de altfel, dar facut PAGUBOS pentru noi prostimea ?
    De unde sunt banii ?
    Cum au fost alocati ?
    Cum s-a facut selectia distributorului(doar mai sunt si altii in Romania) ?
    Cum s-a facut evaluarea acestor bete,bucati din crengi de salcie ?
    Cu banii astia se puteau achizitiona vreo 5.000 buc de pomi fructiferi (pentru care se munceste ca sa-i faci)!

  3. Costa mai mult.

    Pe aradon scrie : a demarat plantarea sălciilor pe o lungime de aproximativ 20 de kilometri, Consiliul Județean Arad (CJA) plătind 600.000 de lei pentru acest test …
    Deci 600.000 lei .

  4. Gata. M-au convins.
    Ma duc sa fac rost de bete de salcie si le vand Consiliilor Judetene.
    Om m-am facut.
    Sunt pe vaile noastre atate salcii ca imbrac CJ cu ele.
    Cine vine cu mine la cules de salcie -pe gratis ?

  5. Ha,ha,ha, „Proiect unic in Romania”. Da asa e – e Unic prin HOTIE. Cum naiba sa coste atat de mult niste bete de 10 cm ,taiate ca naiba ? Oare a cui afacere este ? Ca e clar…e afacerea cuiva… Cine ar trebui sa-i controleze ,sa verifice legalitatea,oportunitatea si celelalte ? Daca n-ar fi de plans …zau ca as rade sa ma prapadesc….

Lasă un răspuns la ghita Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.