angajamente

Investiţiile la Aeroport ar urma să înceapă în viitorul apropiat

Cu toate că lucrările de transformare a terminalului Cargo al Aeroportului Arad, în terminal de pasageri nici nu au început, autorităţile judeţene discută despre angajamentele pe care operatorul le are. Aeroportul Internaţional Arad va avea angajamente în plus, pentru care ar urma să beneficieze de compensaţii financiare. Aceste măsuri sunt prevăzute de legislaţia europeană în domeniu. De aceste angajamente s-a mai vorbit iar până la compensaţii financiare mai e cale lungă.

Aleşii judeţului vor supune votului un proiect pentru modificarea unei hotărâri emise în ianuarie 2014, când încă autorităţile şi reprezentanţii CJA sperau că proiectul de modernizare a aerogării arădene va începe să fie derulat de anul acesta. Din păcate însă, procedurile, birocraţia au tergiversat mult începerea proiectului de transformare a terminalului cargo al aeroportului, în terminal de pasageri. Conducerea Aeroportului a anunţat însă că nu peste mult timp lucrările vor putea începe. „Este vorba de buget, pentru care este necesară o hotărâre a CJA, care garantează creditul în baza cărora se vor face investiţiile. După aprobare în CJA, mai trebuie să primim un aviz de la Ministerul Finanţelor şi gata. Birocraţia a întârziat mult proiectul, însă cred că în curând toată partea de avize se va încheia. Atunci lucrările vor putea începe cât mai repede, atât cât vremea permite“, ne-a declarat în urmă cu câteva zile Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad.

Sarcini după investiţii

După hotărârea Consiliului Judeţean, aerogării ar urma să îi fie încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general, pentru care ar urma să beneficieze de compensaţii financiare. Schimbările de regim ar putea degreva administraţia de poveri financiare.

Pe lista de noi angajamente ale serviciului de interes economic general au figurat: construirea infrastructurii aeroportuare, operarea infrastructurii, a echipamentelor şi instalaţiilor care le sprijină în mod direct; furnizarea de servicii aeroportuare auxili­are transportului aerian; menţinerea şi operarea fluxurilor de pasageri în terminalele aeroportului; deservirea la sol a aeronavelor de stat, inclusiv achiziţia echipamentelor aferente şi activitatea de căutare-salvare în peri­metrul aeroportului. Aeroportului îi va mai reveni în responsabilitate paza şi facilităţile de asigurare pentru situaţii de urgenţă şi P.S.I şi asigurarea gratuităţilor de operare pe aeroporturi pentru zborurile de stat, zborurile structurilor militare M.A.P.N., M.A.I., S.R.I. şi zborurile pentru situaţii de urgenţă.

Toate aceste obligaţii de serviciu public ar urma să se instituie până la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care, Aeroportul Arad depăşeşte pragul de 200.000 de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare anterioare celui în care a fost atribuit serviciul de interes economic general, dar nu mai târziu de finele anului 2016. Dacă îşi îndeplineşte sarcinile, aerogara ar urma să primească o compensaţie ce nu poate depăşi costurile efectuate pentru îndeplinirea obligaţiei de serviciu public, ţinând seama de venituri şi de un profit rezonabil pentru îndeplinirea obligaţiei.

Mai multe detalii privind proiect vor fi oferite cel mai probabil în şedinţa CJA, de la finele săptămânii acesteia. Demn de menţionat că, Aeroportul Internațional Arad, alături de cel din Satu Mare și cel de la Băneasa, a fost scos, de Guvern, din Master Planul General de Transport.

Recomandările redacției