uavSuccesele educaţionale şi ştiinţifice incontestabile ale Universităţii Aurel Vlaicu sunt comple­- tate fericit, iată, şi de succese ale studenţilor sportivi: Clara Maria Borda, studentă a UAV la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, s-a clasat pe locul II şi a fost declarată vicecampioană la caiac simplu 200 m şi 500 m la recent încheiatul campionat naţional universitar de caiac-canoe desfăşurat între 5 şi 7 iunie la Complexul Sportiv Naţional Bascov- Budeasa. „Iată că la UAV stu­diul se împleteşte fericit cu sportul de performanţă, iar Clara Maria Borda este dovada vie că efortul fără preget, stă­ruinţa în urmărirea unui vis rodesc frumos şi fundamen­tează o personalitate umană şi cursul vieţii sale. Cu două me­dalii de argint, dublă vicecampioană naţională universitară, Clara Maria este un exemplu demn de urmat, un model pen­tru orice tânăr care vi­sea­ză să urce pe înălţimi”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directoarea şcolilor doctorale ale UAV.
Ca sportivă de performanţă, Clara Maria Borda este pregătită de lect. univ. dr. Roberto Gabriel Marconi, cel care a şi asistat-o de pe margine în timpul concursului. Odată cu cele două medalii şi diplome înmânate sportivei, lui Roberto Gabriel Marconi i s-a înmânat Diploma de excelenţă pentru implicarea în dezvoltarea sportului universitar. „Felicit în egală măsură pe sportivă şi pe profesor, un cuplu fără care performanţa nu este posibilă. Sperăm ca la viitoarea ediţie a concursului Clara Maria să vină pe primul loc, şi tot de două ori. Suntem mândri de realizarea sa şi îi vom fi alături cu tot ce este necesar pentru a-şi creş­te nivelul performanţelor”, a spus prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.
Emoţionată, cu cele două me­dalii şi cu diplomele alături, Clara Maria Borda priveşte mulţumită prezentul şi cu optimism viitorul. „M-am pregătit intens, fiindcă reveneam în sport după o accidentare. Profesorul Marconi mi-a fost mereu alături cu toată ştiinţa sa şi cu sfaturile. Aşa am reuşit să iau două medalii de argint la caiac simplu în probele de viteză – 200 şi 500 m. Vreau ca anul viitor să urc pe locul I măcar la una dintre probe, dar voi trage cât pot pentru două medalii de aur”, a spus Clara Maria Borda.

Recomandările redacției