seedorfFostul internaţional olandez Clarence Seedorf a fost numit, vineri, ambasador al UEFA pentru diversitate şi schimbare, informează site-ul oficial al forului continental.
„Sunt mulţumit de ceea ce s-a realizat până acum prin campaniile UEFA împotriva discriminării. Am introdus noi reguli, rezoluţii şi proceduri pentru arbitri pentru a rezolva problema. Însă mai este mult de lucru şi sunt încântat că acum UEFA va conta pe contribuţia lui Clarence Seedorf, de patru ori câştigător al Ligii Campionilor şi o legendă a fotbalului european. El este foarte pasionat de această cauză şi ne va ajuta cu experienţa sa şi cu expertiza sa să ne asigurăm că vom putea să eradicăm orice formă de discriminare din fotbal o dată pentru totdeauna”, a declarat preşedintele UEFA, Michel Platini.
Seedorf s-a declarat onorat de faptul că a devenit ambasadorul forului european. „Simt că împreună putem face progrese mari în ceea ce ne propunem, şi anume o lume a fotbalului mai pozitivă, to­lerantă şi diversă. Sunt încrezător că va fi o colaborare fructuoasă. Misiunea mea în viaţă este să fac această lume un loc mai bun şi simt că această oportunitate îmi va permite să realizez asta”, a afirmat fostul fotbalist.

Recomandările redacției