boghicevici

Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților a organizat o dezbatere intitulată „Politici liberale pentru susţinerea familiilor active şi pentru creştere demografică”. Dezbaterea a avut ca obiectiv prezentarea şi discutarea măsurilor PNL privind creşterea natalităţii în România. Dezbaterea a reunit reprezentanți ai mediului politic, academic, ai cultelor şi ONG-urilor cu preocupări în domeniu.„Am iniţiat această dezbatere deoarece ne preocupă problemele structurale ale României, iar problema demografică a scăderii continue a populaţiei este una dintre acestea. Conform datelor Băncii Mondiale, România este pe locul 3 în lume cu cele mai puține nașteri, 10 copii la 1000 de locuitori în 2012, ceea ce va determina o scădere a populației de până la 16 milioane în 2050 și o presiune foarte mare pe sistemul de pensii care va trebui să suporte un număr tot mai mare de beneficiari de la din ce în ce mai puțini contributori”, a declarat Claudia Boghicevici. De altfel, aceste aspecte sunt prinse şi în programul PNL de guvernare.   Liberalii spun că deficitul demografic a început deja să producă efecte negative asupra dezvoltării României, producând dezechilibre macroeconomice și sociale precum scăderea populației apte de muncă, creșterea ratei de dependență a vârstnicilor de tineri, apariția unui deficit de calificări profesionale în economie, dezechilibre în distribuția resurselor demografice. „În programul de guvernare pe care îl propunem abordăm într-un capitol distinct problema demografiei şi a reafirmării noastre ca popor şi naţiune. Convingerea noastră este că viitorul națiunii nu poate fi sigur decât în condițiile unei demografii sănătoase. Am reuşit să dublăm alocaţia pentru copii, după ani în care majoritatea PSD din Parlament a blocat proiectele legislative ce propuneau mărirea acestor alocaţii. Totuşi, această măsură singură nu este suficientă dacă nu o integrăm intr-un cadru mai larg de măsuri proactive pentru susţinerea familiilor în România. Viziunea noastră constă în stimularea tuturor familiilor din România în vederea naşterii de copii şi a creşterii acestora concomitent cu desfăşurarea de activităţi economice de către părinţi care să le permită acumularea de venituri chiar şi după apariţia unuia sau a mai mulţi copii”, a punctat Claudia Boghicevici, adăugând că acest lucru presupune dezvoltarea de servicii de creştere şi îngrijire a copiilor de calitate, fie în sistem public, fie în sistem privat, care să inspire încredere părinţilor şi care să fie disponibile la preţuri accesibile, precum şi măsuri fiscale care să încurajeze femeile să dea naştere copiilor.

Recomandările redacției