CFR Călători anunță că pentru a veni în sprijinul clienților, s-a luat decizia ca biletele online să poată fi cumpărate cu cel puţin șase ore înainte de plecarea trenului, față de 12 ore cât era până acum. De menționat că biletele pentru cursele interne pot fi cumpărate anticipat, cu până la 30 de zile înainte de efectuarea călătoriei. „Important pentru pasageri este faptul că tipărirea biletului online nu este obligatorie! Identificarea în tren are loc în baza ID-ului (codului) biletului electronic care poate fi notat sau fotografiat și a unui act oficial de identitate (carte de Identitate, paşaport, permis de ședere). Reamintim pasagerilor care utilizează internetul că aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren poate fi accesată direct de pe site-ul oficial www.cfrcalatori.ro, din secţiunea  MyCFRCălători/Login. Aceasta facilitează cumpărarea de bilete la toate trenurile InterRegio şi Regio Expres cu regim de rezervare în trafic intern. La cumpărarea de bilete online se adaugă o reducere de 5% la suma finală, care se cumulează și cu alte discounturi. De exemplu, pentru călătorii care deţin Cardul Tren Plusreducerea este de aproximativ 30%”, se arată într-un comunicat de presă al CFR.
Reprezentanții companiei mai spun că tipurile de bilete care pot fi achiziţionate sunt cele la preţ întreg (adult), copil, elev, minigrup 2 – 5, oferta dus-întors, bilet în baza cardului TrenPlus sau bilete pentru adult și copil cu reducere de la 10% până la 25% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de 6 – 30 zile. „Cumpărarea, modificarea sau restituirea biletelor CFR achiţiţionate online se poate efectua până cel mai târziu cu șase ore înainte de plecarea trenului, direct de către client din contul său de utilizator. Factura se emite și se transmite pe adresa de e-mail în format electronic, numai la cerere, prin completarea formularului specific din contul de utilizator. Pentru cumpărarea biletelor online, clienţii trebuie să se înregistreze în contul MyCFRCălători/Login de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, să completeze toţi paşii indicaţi pe platformă, să aleagă destinaţia unde vor să ajungă şi să finalizeze plata. După ce tranzacţia este confirmată ca fiind plătită, clientul primeşte, via e-mail, varianta electronică a biletului de tren, disponibil şi din contul de utilizator. Informaţii suplimentare despre utilizarea platformei sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife în ţară/Cum cumperi bilet sau la numerele de telefon: 0731990987, 0731990129 şi  021.319.0353 (zilnic, în intervalul orar 08:00-20:00)”, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției