podiumOdată cu încheierea Campionatelor Naţionale de gimnastică ritmică, organizate pentru a doua oară în decurs de doar trei ani la Arad, a luat sfârşitul şi spectacolul graţiei şi eleganţei. De departe, cel mai emoţionant moment al întrecerii a avut loc chiar la sfârşit, când arădeanca Ştefania Chiriac a reuşit să cucerească aurul naţional în ultima finală, la panglică, totul petrecându-se sub privirile mamei, Daniela Chiriac, antrenoare şi arbitru internaţional. A fost probabil ultimul                exerciţiu din carieră al Ştefaniei, dar retragerea a făcut, cum se spune în sport, toţi banii.
Aur la ultimul exerciţiu
„Pentru această competiţie m-am pregătit destul de intens, într-un interval scurt de timp. A fost greu, dar se vede că rezultatele finale au fost bune, sunt extrem de mulţumită. Când am păşit pe covorul de concurs la ultima probă, probabil ultimul exerciţiu din carieră, am zis să dau totul. A fost şi pentru mine o surpriză foarte plăcută medalia de aur la panglică, să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Sunt fericită că am reuşit să îmi închei cariera într-un mod cât se poate de plăcut”, ne-a declarat Ştefania Chiriac, de patru ori medaliată la ediţia din acest an a Naţionalelor.
Primii paşi în arbitraj
Aflată la final de carieră, gimnasta arădeană nu uită de cei care i-au fost aproape, în timp ce pe viitor pare atrasă mai degrabă de arbitraj decât de antrenorat: „Mulţumesc părinţilor, clubului, fetelor şi tuturor celor care m-au susţinut. Momentan am păşit în cariera de arbitru, am fost deja la un concurs naţional. În ceea ce priveşte antrenoratul, o voi ajuta cât de mult pot pe mama.”  Marcată evident de eveniment, Daniela Chiriac şi-a putut stăpâni cu greu emoţiile la ultimul concurs al fiicei sale.
Mama, mândră de două ori!
Antrenoarea de la CSM Arad nu a uitat însă nici de cea mai promiţătoare sportivă a clubului, Sonia Ichim, de trei ori medaliată la Naţionale. „Sunt foarte mândră de Ştefania şi Sonia, care au avut evoluţii excelente. De fapt, ele sunt şi medaliatele din probele de individual şi pe obiecte. Ştefania a făcut un concurs foarte bun, în special la panglică, unde a cucerit aurul. Pot spune că sunt mândră de două ori, ca mamă şi antrenoare. Le felicit însă pe toate fetele noastre, care au mai obţinut şi alte calificări în finale şi locuri bune în concursul pe obiecte”, spune Daniela Chiriac.

Recomandările redacției