gunoi siculaDacă multele investiţii demarate în Şicula – în special în domeniul infrastructurii dar nu numai – au schimbat în bine faţa comunei, se înregistrează şi unele probleme care disturbă viaţa de zi cu zi a locuitorilor. Este vorba de situaţia colectării gunoiului menajer care a înregistrat unele sincope.
După cum ne relata primarul Aurel Radiţa este evident că situaţia efectuării acestor servicii este mai complexă decât pare la prima vedere, deoarece această activitate este diferită de a altor servicii către populaţie.
„Am fost oarecum împinşi din spate spre introducerea acestui gen de servicii contra-cost, deoarece populaţia satelor noastre avea propiul ei sistem de colectare şi reciclare a gunoiului menajer, la limita protecţiei tradiţionale a mediului dar şi a posibilităţilor financiare existe aici. Faptul că în 2009 – împreună cu alte şapte primării am fost cooptaţi în constituirea acestei societăţi care să colecteze gunoiul contra unei anumite sume de bani n-a fost tocmai o bucurie pentru localnici; majoritatea au venituri reduse şi fiecare ban contează. Pe de altă parte firma nu a dotat conform înţelegerii pe toată lumea cu tomberoane spe­cifice deşi acestea există şi stau nefolosite într-un spaţiu din Ineu. A mai venit şi criza şi s-au înregistrat – cum era de aşteptat – întârzieri în colectarea taxei de salubritate. Problema este că acest gen de serviciu are un regim mai special şi firma care-l face trebuie să ţină cont de aceste realităţi. Din păcate, de o vreme ne-am trezit că de la noi din comună nu se mai colectează (în ziua de joi – n. red) gunoiul menajer. Am luat legătura cu firma, am făcut şi unele plăţi şi am sperat că situaţia se va normaliza. Însă nici săptămâna trecută gunoiul nu a fost ridicat, ceea ce nu este tocmai normal. Am aflat că acest gen de situaţie s-a regăsit şi în alte comune. Noi totuşi sperăm că vom reuşi să purtăm un dialog raţional cu firma în cauză, să punem la punct o reeşalonare a plăţilor şi că vom cădea la o înţelegere până la urmă“ ne des­cria Aurel Radiţa situaţia neplăcută în care se află din acest an comunitatea.
Din spusele edilului şiculan tot prin această societate se face colec­tarea gunoiului menajer şi în comunele Cermei, Seleuş, Beliu, Craiva, Târnova, Apateu şi oraşul Ineu.

Recomandările redacției