Tragedia de la clubul Colectiv a lăsat în urmă nu doar trupuri neînsufleţite şi multă durere, ci şi urme adânci în conştiinţa societăţii noastre, parcă din ce în ce mai dezorientată. Vreau să mă refer aici la trei chestiuni: tinerii care frecventează asemenea localuri precum Colectiv, oamenii care alcătuiesc Biserica (mă refer strict la cea ortodoxă, nu mă interesează alte confesiuni) şi nu în ultimul rând societatea civilă – reprezentată aici de către cei care au ieşit în stradă pentru a lua atitudine. Intenţionat am dat la o parte problema politicienilor, atitudinea lor fiind una nu doar lipsită de orice fel de utilitate, ba chiar egoistă. Absolut toate partidele, cu reprezentanţii lor, s-au folosit în mod josnic de această dramă pentru a-şi convinge electoratul de câtă doză de afecţiune sunt ei capabili. S-au comportat  asemenea unor  hiene care, simţind miros de leşuri, s-au strâns să-şi facă rost de hrană electorală.

Prima chestiune importantă însă asupra căreia vreau să mă aplec o reprezintă tinerii – atât victimele tragediei cât şi în general, cei care frecventează asemenea localuri. În jurul acestora s-a creat o adevărată controversă legată de modul lor de a se distra, de a se raporta la societate, la viaţă, la valori şi aşa mai departe, dar şi la modul în care Divinitatea „a ales“ să îi pună la punct. Aproape toată lumea a aflat despre modul în care se petrecea, de regulă, în clubul Colectiv. Muzică rock, hard-rock, majoritatea pieselor având tentă satanică, gălăgie multă, îmbrânceli, alcool, orgii şi aşa mai departe. Ba mai mult, s-au postat tot felul de înregistrări din concerte live care aveau loc în apropiere de Sfintele Paşti, dacă nu chiar de Paşti, în care cei din club dădeau foc la cruci întoarse invers, în vârful cărora puneau cranii de ţap, ori se împroşcau cu sânge pentru a-l venera pe Satana. Tocmai din aceste motive unii au considerat că focul care i-a cuprins pe cei din Colectiv ar fi fost unul provenit de Sus, pentru pedepsirea lor.

Acesta cred că a fost şi principalul motiv pentru care Biserica, şi mă refer aici la oamenii care o alcătuiesc, supuşi greşelii, nu a reacţionat prompt la necazul celor aflaţi în suferinţă. Deşi nu mă aflu într-o poziţie vrednică de a judeca faptele conducerii unei Biserici sau ale unor preoţi, consider totuşi că poziţia clericilor în această problemă a fost una greşită. Din trei puncte de vedere. În primul rând, din ce am învăţat eu, ortodoxia nu îl pune pe om pe scaunul de judecată. Acolo e Hristos, şi doar El ştie când, pe cine şi de ce îl mustră. Şi, mai ales, cum. Nu avem noi de unde să ştim că acel foc a fost menit să corecteze pe cineva şi mai mult decât atât nu suntem în măsură să susţinem că „las’, că şi-au meritat-o!“. În al doilea rând, cei care alcătuiesc Biserica probabil că au luat gesturile satanice ale rockerilor drept ofense adresate chiar lor. Consider că un astfel de comportament nu trebuie privit ca un afront, ci ca o, mare, problemă a chiar celui care îl promovează. Apoi, în al treilea rând, Biserica trebuia să întoarcă obrazul, în sensul că se câştigau mult mai multe suflete dacă după tragedie preoţii se rugau pentru alinarea celor suferinzi sau pentru cei trecuţi deja în nefiinţă. Este mult mai emoţionant să mângâi mâna celui care te loveşte, decât să îi întorci palma spunându-i că „locul nostru nu este acolo“.

Ar mai fi apoi atitudinea celor din stradă. E foarte bine că oamenii au început să se implice, să nu rămână indiferenţi şi să ia atitudine. Însă există riscuri. Nu tot ce se cere sau se scandează este adevărat sau corect. Nu cred că Bisericile reprezintă principala problemă a României, ci mai degrabă nefrecventarea lor. Faptul că ai avut curajul şi atitudinea de a ieşi în stradă nu îţi dă automat şi dreptul de a deţine balanţa adevărului în mână. Dacă suntem mulţi şi puternici nu trebuie să ne cocoţăm neapărat pe scaunul judecăţii. Oricât de mare ar fi respectul meu pentru cei din stradă, mai ales pentru atitudinea pe care o au faţă de întreaga clasă politică, asta nu înseamnă că trebuie să se comporte ca şi când ar fi deţinătorii Adevărului Absolut şi că pot împărţi dreptatea după bunul lor plac. Colectiv-izarea unor concepţii eronate poate aluneca spre o pantă periculoasă. Riscăm astfel, dacă nu ţinem cont de toate aspectele şi nu căutăm adevărul până la capăt, să rămânem izolaţi în propria greşeală.

Recomandările redacției