durusAdrian Năsui, fost consilier judeţean în legislatura 2008-2012, din partea PD-L şi totodată şef de cabinet al fostului deputat Marius Gondor a uitat în laptopul de serviciu mai multe date care îl compromit.
Laptopul de serviciu, primit de la Consiliul Judeţean Arad de Adrian Năsui i-a fost repartizat, în acest mandat, unui consilier de la Uniunea Social Liberală, mai precis lui Daniel Duruş. Acesta a găsit în laptopul care i-a aparţinut lui Năsui mai multe documente şi contracte care au fost încheiate de unele dintre primăriile PD-L din judeţul Arad cu trei societăţi cu care se pare că Năsui are sau avea tangenţe.
„Domnul Adrian Năsui a lucrat cu trei societăţi, Ar West Euro Construct SRL, Catandra Prodcons SRL şi Tina şi Cris Const SRL, la ultimele două fiind acţionar o oarecare doamnă Florentin Popa. Aceasta apare în câteva fotografii pe care le-am găsit alături de domnul Năsui. Într-un document al Catandra Prodcons SRL am descoperit că «general manager» figurează tot domnul Năsui. La o altă societate este sau a fost administrator,  deci implicarea lui este evidentă”, a spus Daniel Duruş.
În documentele găsite de actualul posesor se află contracte ale celor trei firme: Ar West Euro Construct SRL, Catandra Prodcons SRL şi Tina şi Cris Const SRL cu mai multe primării controlate de primari ai PD-L.
Printre aceste primării se numără cele din Zăbrani, Conop şi Ususău. Nu este vorba doar despre un singur contract cu autorităţile locale, ci de contracte multiple desfăşurate de firmele apropiate sau controlate de Adrian Năsui.
Trebuie remarcat faptul că aceste primării, cu care firmele în cauză încheiau contracte se aflau în colegiul deputaţial al lui Marius Gondor, al cărui şef de cabinet a fost Adrian Năsui.
Contactat telefonic, fostul consilier judeţean al PD-L nu a găsit o explicaţie logică vizavi de acuzele ce i se aduc. În primă fază a spus că nu ştie nimic despre cele trei societăţi comerciale. Mai apoi, Adrian Năsui a explicat că una dintre firmele enumerate de noi nu mai are activitate de vreo doi sau trei ani.

Recomandările redacției