După cum s-a întâmplat de atâtea ori în când alegerile băteau la uşă, şi anul acesta politicienii care şi-au anunţat intenţia de a intra în cursa electorală au început să intre în vizorul adversarilor, care se folosesc de orice mijloace pentru a-i umple de lături. Principalii doi actori ai acestei comedii electorale începute înainte de vreme sunt şi principalii candidaţi la fotoliul de la Cotroceni, care va fi lăsat liber, după zece ani, de Traian Băsescu, Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Echipele de campanie ale celor doi au pregătit câte o strategie de ponegrire a adversarului, transformând uneori albul în negru şi negrul în alb.

Pentru că nu prea au avut cu ce altceva să-l atace, strategii PSD strigă că neamţul de la Sibiu are prea multe case, pe care nu le-a dobândint într-un mod foarte transparent, reluând nişte atacuri lansate şi în timpul campaniilor pentru alegerile locale, pe care Iohannis le-a câştigat la pas în oraşul pe care încă îl păstoreşte. Din punctul meu de vedere nu este decât o ciorbă stricată şi reîncălzită, care însă nu va avea efectul scontat. S-ar putea chiar să îl facă pe Iohannis să obţină nişte voturi în plus, din partea celor care îşi dau seama de ridicolul situaţiei. Pe de altă parte, procesul pe care Iohannis îl are cu ANI, la Înalta Curte care, potrivit acestuia, ar putea da o soluţie în 2015 sau 2016, ar putea reprezenta o problemă reală, dacă ar fi ales preşedinte şi apoi declarat incompatibil. Preşedintele PNL este însă foarte optimist, după ce a câştigat la Curtea de Apel. Vom trăi şi vom vedea, cum spune o vorbă din popor.

În ceea ce-l priveşte,  premierul Victor Ponta, a început să fie tocat de „concurenţă” pentru câteva lucruri care mie personal mi se par lăudabile. În primul rând, Ponta este criticat aspru ca urmare a faptului că s-a apropiat foarte mult de China. Aşa-zişii apărători ai democraţiei sar în sus, spunând că nu este posibil să avem relaţii bune cu un stat condus cu mână forte de partidul comunist, că statul chinez are interese ascunse, iar europenii şi americanii nu văd cu ochi buni această relaţie. Sincer, ar trebui să ne pese mai puţin de părerea europenilor şi a americanilor, care îşi urmăresc propriile interese şi să încercăm să ne diversificăm partenerii, pentru a putea alege, atunci când vine vremea, cea mai bună variantă.

Alte atacuri lansate la adresa premierului au ca motiv amnistia fiscală abugetarilor care au primit diverse prime, bonusuri, conform contractelor colective de muncă, dar Curtea de Conturi, condusă, trebuie să spunem de nimeni altul decât de fostul premier social-democrat Nicolae Văcăroiu, a decis ca banii să fie restituiţi. De asemenea, şi amnistia fiscală pentru mamele şi pensionarii care au primit mai mulţi bani din cauza greşelilor unor funcţionari, nu din propria vină, este privită tot ca un cadou electoral. Nu mă îndoiesc că apropierea alegerilor i-a făcut pe guvernanţi să ia o astfel de decizie, dar ea este cum nu se poate mai bine venită.

Recomandările redacției