Stefan Cicio PopÎn urmă cu opt decenii, la 16 februarie 1934, se stingea în conacul de la Conop unul dintre cei mai remarcabili oameni politici pe care i-a avut Aradul de-a lungul existenţei sale: Ştefan Cicio Pop. Avocatul Ştefan Cicio Pop a fost deputat în parlamentul de la Budapesta începând cu anul 1905, reprezentându-i pe românii din cercul electoral al Şiriei. În toamna anului 1918, sediul central al Partidului Naţional Român se găsea în casa lui Ştefan Cicio Pop, de pe strada cu acelaşi nume din municipiul nostru, aici luându-se cele mai importante hotărâri pentru înfăptuirea Marii Uniri. După 1 Decembrie 1918 este numit ministru al Apărării în Consiliul Dirigent, apoi ministrul Transilvaniei, ministru de Externe şi preşedinte al Camerei Deputaţilor pe vremea guvernelor conduse de Iuliu Maniu.

Pentru evocarea personalităţii marelui om politic, Asociaţia „Ştefan Cicio Pop” organizează sâmbătă, începând cu ora 10,00, la Corpul „M” al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, etajul II, o sesiune de comunicări ştiinţifice. Apoi, duminică, începând cu ora 11,15, la Cadedrala Greco-Catolică din Arad, str. Vincenţiu Babeş, se va săvârşi o slujbă de pomenire a lui Ştefan Cicio Pop.

 

Preşedintele Asociaţiei „Ştefan Cicio Pop”,

Prof.univ.dr. Corneliu Pădurean

 

Recomandările redacției