Comisariatul Judeţean pentru Protecţia  Consumatorilor (CJPC)  Arad a   desfăşurat o acţiune tematică de control pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la modul de comercializare şi etichetare a produselor alimentare ecologice. Acţiunea a avut loc pentru a se verifica modul în care operatorii economici respectă prevederile legale privind calitatea produselor, informarea consumatorilor şi respectarea condiţiilor de depozitare şi expunere impuse de producători.
„Au fost verificaţi un număr de 11 operatori economici ce îşi desfăşoară activitatea pe raza mu­nicipiului  şi judetului Arad. S-au depistat deficienţe la un număr de cinci dintre aceştia. Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor au fost aplicate cinci sanc­ţiuni contravenţionale în sumă de 11.500 lei”, susţine Gheorghe Iancu, comisarul şef adjunct al CJPC Arad.

Recomandările redacției