Compania de Apă și asocierea Louis Berger au bătut palma pentru o investiție de 123,2 milioane de euro

0
192

Conducerea Consiliului Judeţean Arad, reprezentanții Companiei de Apă şi cei ai  ADI Apă-Canal au anunțat, ieri, semnarea unui contract de asistenţă tehnică pentru implementarea  proiectului de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţ, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
De menționat că din suma de 123.203.493 euro, la cât se ridică valoarea investițiilor propuse în etapa 2014-2020, pen­- tru infrastructura de apă a fost alocată suma de 35.553.183 euro, iar 87.650.310 euro vor merge înspre infrastructura de apă uzată.
S-a stabilit câștigătorul
Potrivit celor declarate de Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, după mai bine de doi ani de judecată şi contestaţii, s-a stabilit, în sfârșit câştigătorul, este vorba de asocierea Louis Berger din Franţa, cu care Compania de Apă a semnat contractul. „Programul Operaţional Infrastructură Mare este o continuare a Programului Operaţional Sectorial, realizat pentru marile aglomerări urbane. Iniţial, valoarea acestuia a fost de 140 milioane de Euro, din care avem un procent de 83%. Unul dintre obiectivele acestui program este acela de a finaliza lucrările începute în cadrul Programului Operaţional Sectorial, dar vom avea și lucrări noi. Investiţiile în apă, canalizare şi staţii de epurare sunt unele dintre cele mai importante proiecte ale judeţului, pentru că ne dorim să investim în creşterea calităţii vieţii arădenilor, iar Compania Apă–Canal este una dintre companiile strategice la nivelul judeţului Arad”, a spus Cionca.
La rândul său, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA susține că la extinderea rețelei de apă se va avea în vedere raportul costuri-beneficii și că instituția are ca obiective extinderea reţelelor de apă și canalizare şi rentabilizarea activităţii Companiei de Apă. „Prin acest proiect, contoarele vechi vor fi schimbate, pentru ca pierderile să fie cât mai mici. Citirea electronică a contoarelor va implica o schemă de personal mai redusă”, a ținut să precizeze Bîlcea.
În ceea ce-l privește,  Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă, a vorbit la rândul său despre importanţa acestui proiect. „Este vorba de o finanţare de peste 123 de milioane de euro. Acest program este generat de Comunitatea Europeană, din anul 2009, auto­- rităţile europene considerând apa «prioritate zero». Astfel, pentru toate localităţile din ţară se alocă fonduri pentru apă, iar pentru localităţile cu peste 2000 de locuitori se dau bani şi pentru canalizare”, a spus Bănățean.
Adrian Tăşedan, director ADI Apă-Canal a ținut să menționeze că „la ora actuală Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal numără 50 de membri, din care un număr de 38 sunt implicaţi în acest program. Numărul lor se poate modifica, în funcţie de necesităţi”.
Proiectul în cifre
În ceea ce privește rețelele de apă, în cadrul acestui proiect sunt cuprinse 38 de unități administrativ teritoriale. La finalizarea lucrărilor, vor fi realizate 17 foraje apă, opt staţii de tratare 71 l/s, 12 rezervoare de apă, și 20 staţii de pompare. La finalizarea lucrărilor, Compania de Apă va avea în plus  65.050 metri liniari de conducte de aducţiune, 42.000 metri liniari reţele de distribuţie reabilitate și 206.815 metri lineari de reţele de distribuţie extinse.
La capitolul canalizare, vor fi construite șase noi stații de epurare la Apateu, Beliu, Buteni, Secusigiu, Şeitin, Şimand, alte șase stații vor fi extinse, la Ineu, Pâncota, Lipova, Covăsânţ, Păuliş, stația de tratare nămoluri de la Arad fiind de asemenea cuprinsă în acest proiect. În plus, județul va mai avea 139.500 metri liniari de canale colectoare principale,
78 de staţii de pompare apă uzată, 33.000 metri liniari reţea de cana­lizare reabilitată și 452.010 metri liniari reţea de canalizare extinsă.
(L.Ș.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.