spatiu verde[1]

Cele două zone din fața Palatului Administrativ din Arad destinate spațiului verde sunt reamenjate în aceste zile, reprezentanții municipalității susţinând că acestea vor fi modernizate în totalitate.

Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, în fața Palatului Administrativ se amenajează un spaţiu verde cu gazon şi compoziţii florale.

De asemenea, suprafaţa beneficiază deja de instalaţie de irigare automată cu tuburi cu picurare.

“În faţa Palatului Administrativ se reamenajază spaţiile verzi. Conform proiectului zona va beneficia de gazon şi compoziţii florale. Înainte de începerea reamenajării spaţiilor verzi s-a finalizat instalaţia de irigare automată”, a spus Corina Drăghici.

Aceasta a mai adăugat că înainte de însămânţarea noului gazon, solul a trebuit tratat cu o soluţie specială, care să distrugă buruienile.

Amenajarea spaţiilor verzi este făcută de societatea Universul Verde, în baza contractului „Amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi în Municipiul Arad”, lotul IV, din care face parte şi Piaţa Revoluţiei.

Recomandările redacției